Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean, lansarea rutelor directe către Milano (Bergamo), Roma (Fiumicino) şi Dortmund marchează deschiderea unui nou capitol în evoluţia Aeroportului Oradea.
"Bihorenii de acasă şi cei din diaspora vor putea să ajungă mai repede spre destinaţiile dorite. Totodată, conexiunile sunt foarte importante pentru dezvoltarea turismului şi atragerea de noi investitori în judeţul Bihor. Vom continua să facem toate eforturile necesare pentru a extinde reţeaua de destinaţii disponibile de pe Aeroportul din Oradea", a declarat, citat în comunicat, preşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
Ruta de la Oradea către Milano Bergamo (Italia) va opera în zilele de marţi şi sâmbătă, începând cu 31 martie 2026.
Zborurile către Roma Fiumicino (Italia) şi Dortmund (Germania) vor începe din 28 iunie, în fiecare miercuri şi duminică.
Zborurile către cele trei destinaţii vor fi operate de compania low-cost Wizz Air. În prezent, compania operează 219 de rute de pe 14 aeroporturi româneşti, conectând pasagerii cu 82 de destinaţii din 27 de ţări. Pe parcursul celor 19 ani de activitate în România, operatorul a înfiinţat opt baze operaţionale şi are în prezent peste 1.600 de angajaţi, se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News