Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tragedie în Olt: Un tânăr a murit după ce a fost tras cu sania de o mașină
WhatsApp
Un adolescent în vârstă de 17 ani, care se afla pe o sanie trasă de un autoturism, a decedat vineri seara după ce sania a intrat într-un cap de pod, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. Cu câteva zile înainte, Poliția Română avertizase cu privire la acest fel de distracție.
Foto ilustrativ (Sursa: Poliția Română)

Accidentul a avut loc vineri seara, pe Drumul Judeţean 643, în comuna Dobrun şi a fost anunţat prin apel la 112 în jurul orei 20,15.


Pe sania trasă de maşină se aflau doi tineri, iar autoturismul era condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Voineasa.

"Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 21 de ani, din comuna Voineasa, ar fi tractat o sanie pe care se aflau doi tineri, iar la un moment dat, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, sania ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, un tânăr de 17 ani din comuna Voineasa, judeţul Olt, care se afla pe sanie, a decedat", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Şoferul autoturismului nu consumase alcool, conform rezultatelor testării cu etilotest.

Poliţiştii au deschis dosar penal în cauză pentru ucidere din culpă.

Poliția: "Nu transformați drumul public în derdeluș!"

 

Cu doar câteva zile înainte, Poliția Română lansase un avertisment, pe contul oficial de Facebook, cu privire la pericolele care pot apărea în cazul acestui tip de distracție.

"Zăpada aduce bucurie și distracție, însă anumite activități pot deveni extrem de periculoase.

Legarea saniei, colacului sau a altor obiecte de un autoturism aflat în mișcare este o practică riscantă și interzisă de lege. O sanie nu are frâne, nu are protecție și nu are nicio șansă în fața unei mașini.

Astfel de gesturi pun în pericol nu doar persoanele implicate, ci și pe ceilalți participanți la trafic.

Conducătorii auto care recurg la aceste „distracții” riscă amenzi între 1.350 și 3.000 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Alegeți zonele special amenajate pentru săniuș, supravegheați copiii și nu confundați carosabilul cu un spațiu de joacă. Distracția de moment trebuie să rămână o amintire frumoasă, nu o lecție dureroasă", este mesajul postat de instituție. 

Conținut recomandat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel