Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vremea devine deosebit de rece. Cod galben de ninsori și viscol în 21 de județe
WhatsApp
ANM anunță că vremea devine deosebit de rece în următoarele zile. Vor fi ninsori și viscol. Începând de sâmbătă seara până luni, va fi în vigoare o avertizare cod galben de ninsori și viscol în 21 de județe.
Cod galben de vânt puternic și viscol la munte: Jumătate de țară sub avertizare meteo

Potrivit unei informări meteo emise sâmbătă și în vigoare până miercuri la ora 8.00, se anunță o răcire accentuată, ninsori și intensificări ale vântului.

Vremea se va răci accentuat în toată țara, devenind treptat deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie.

În noaptea de sâmbătă spre duminică și în cursul zilei de duminică aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane și local Transilvania, Maramureș și Moldova.

Din a doua parte a nopții de duminică spre luni, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în cea mai mare parte a țării și se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în zonele de munte și în regiunile sudice. Izolat vor fi posibile depuneri de polei.

Temporar vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, în general cu viteze de 50...60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare, viscolind și spulberând zăpada.

 

De sâmbătă seara intră în vigoare un cod galben de ninsori și viscol

 

De sâmbătă seara intră în vigoare un cod galben de ninsori și viscol pentru județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

Din seara zilei de sâmbătă va ninge moderat (cantități de precipitații în jur de 15 l/mp) în zona Carpaților Orientali și nordul Moldovei, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Pe parcursul zilei de duminică aria ninsorilor va cuprinde și Carpații Meridionali, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 55....70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Codul galben este în vigoare până luni la ora 2.00.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Info-utile Vezi toate articolele
pixel