Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jumătate din certificatele de handicap din România sunt false, anunță ministrul Rogobete 
WhatsApp
Jumătate dintre certificatele de handicap din România au fost emise ilegal, iar oamenii respectivi nu au nici o problemă, afirmă ministrul Sănatății. 
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, în timpul unei vizite la spital (Foto: Ministerul Sănătății)

Ministrul Sănătății, Alexandru-Florin Rogobete,  spune că este necesar să se ia măsuri de corecție similar celor aplicate în această vară în cazul concediilor medicale.

El a explicat că a existat „o breșă care a permis expandarea numărului de certificate”, ceea ce a dus la creșterea exagerată a documentelor acordate și la exploatarea nejustificată a sistemului de protecție socială și a resurselor medicale.

Ministrul a precizat că, deși există situații reale în care oamenii se confruntă cu probleme serioase de sănătate și au nevoie de sprijin, o proporție semnificativă, aproape 50% din certificatele de handicap analizate sunt false. Acestea au fost emise fără criterii medicale corecte, prin șpăgi și peste sistemele de monitorizare existente.

Ministrul spune că este grav că aceste certificate poartă semnătura unor medici și chiar a unor comisii medicale care le-au validat.

Măsuri împotriva certificatelor de handicap false 

Potrivit ministrului, intervențiile recente și noile reglementări introduse în această vară vor reduce fenomenul, așa cum s-a observat deja în cazul concediilor medicale fictive, unde controalele extinse au dus la reduceri și la economii bugetare importante.

Rogobete spune că măsurile de până acum, cele aplicate pentru concediile medicale, au adus economii de 120 de milioane de lei pe lună. 

Autoritățile au început reevaluări în masă ale certificatelor aflate în plată, în special pentru:

- certificate emise pe perioadă nedeterminată;

- cazuri în care diagnosticul nu este susținut de investigații recente;

- situații cu suspiciuni de eliberare formală sau repetitivă de către aceleași cabinete medicale.

În paralel, Corpul de Control și Casa Națională de Asigurări de Sănătate verifică atât medicii evaluatori, cât și comisiile de încadrare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel