Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cei care vor să-l vadă pe Papa Francisc în România trebuie să se înscrie online
WhatsApp
Măsuri speciale de securitate vor fi luate pentru vizita Papei Francisc la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, în 1 iunie, pelerinii fiind invitaţi să se înregistreze pe un site care a fost creat pentru acest eveniment şi prin care vor putea fi eliberate şi bilete, gratuite, cu cod de bare, care le vor permite deţinătorilor accesul în aşa numita "zonă protejată". 

Reprezentanţii celor patru episcopii catolice din România au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Cluj, că situl va fi deschis pentru înregistrări în 1 martie, perioada dedicată acestei proceduri fiind de o lună, dar ar putea fi prelungită în caz de nevoie. 

De asemenea, organizatorii, care spun că sunt pregătiţi pentru primirea a 300.000 de pelerini, îi încurajează pe aceştia să se înregistreze mai degrabă în grupuri, decât individual, deşi şi acest lucru este posibil, şi să aleagă să vină cu alte mijloace de transport decât maşina personală, mai ales având în vedere că accesul în oraş cu autoturisme va fi restricţionat din 31 mai. 

"La astfel de evenimente, cunoscând şi experienţele anterioare de la vizitele Suveranului Pontif sau de la cele ale Papei Francisc, şi faptul că se derulează în prezenţa unor mase mari de participanţi, trebuie să nu uităm de condiţiile speciale care se impun. Este important de ştiut că se doreşte ca şi la Şumuleu Ciuc să se asigure normele de siguranţă, dar şi spaţiul necesar de unde să se poată şi vedea evenimentul, pentru că ne aflăm în condiţii geografice aparte şi cei care vor sosi la Şumuleu Ciuc vor dori să vadă nu doar de pe ecran, ci şi pe viu pe Sfântul Părinte", a declarat Böcskei László episcopul diecezei romano-catolice de Oradea. 

La locul pelerinajului, o suprafaţă de aproximativ 10 hectare va fi împrejmuită cu gard, aceasta fiind aşa-numita zonă protejată, în care vor avea acces doar cei care s-au înscris pe site şi care au bilete. 

"Înscrierea este importantă pentru a şti un număr cat mai exact de persoane care vor participa la eveniment", a spus preotul Olah Zoltan, reprezentantul Arhiepiscopiei de Alba-Iulia. 

Situl pontifex.ro, creat special pentru eveniment, va putea fi accesat de pelerini din 1 până în 31 martie, cu posibilitatea de prelungire a termenului, la decizia organizatorilor. Situl prevede diferite categorii pentru participanţi, care se pot înscrie individual sau în grupuri, respectiv familii. Organizatorii avertizează că cei care nu vor avea bilet emis în urma înregistrării pe site vor putea participa la pelerinaj dar nu vor avea acces în zona protejată, ei putând să vadă evenimentul de la distanţă, pe ecrane. 

Un alt aspect subliniat de organizatori a fost acela al necesităţii ca pelerinii să fie nevoiţi să vină în noaptea de dinainte la locul pelerinajului, pentru a avea timp să treacă de filtrele de securitate. 

Între 31 mai şi 2 iunie Papa Francisc va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul Marian de la Şumuleu Ciuc. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Info-utile Vezi toate articolele
pixel