19 dec 2025, 23:19
Poți descărca aplicația:
Carina a povestit o experiență amară în Franța: de la bullying-ul din liceu și până la discriminarea sistemică de pe piața muncii, experiența ei la Paris și la prestigioasa Universitate Sorbona.
Acuzațiile ei sunt foarte grave și au fost povestite pe contul personal al unei aplicații de socializare. Conform celor relatate, experiența Carinei a început cu un șoc cultural și social încă din adolescență. S-a mutat în Franța la doar 16 ani, cu un nivel minim de limbă, însă tânăra a devenit rapid ținta ironiilor colegilor de clasă. Aceștia foloseau un limbaj vulgar, preluat din mediul online, pentru a o „saluta”.
„Țin minte că eram la liceu și colegii mă strigau într-un mod foarte vulgar, pentru că asta văzuseră ei ca fiind cea mai cunoscută înjurătură în limba română dintr-un clip al vloggerului Cyprien. În loc de 'Salut', ei așa mi se adresau. Era extrem de umilitor, mai ales că eu abia învățam limba franceză mergând la școală,” povestește Carina.
Pe lângă chestia asta, tot acel coleg, țin minte, m-a întrebat dacă avem WC-ul în fundul curții. Sunt din București, am trăit la bloc toată viața și omul meu m-a întrebat dacă am trăit cu veceul în fundul curții. Eu, în calitate de bucureșteancă, m-am gândit: 'Păi cum să mă întrebe cineva așa ceva?'. Păi simțeam că mi s-a luat pământul de sub picioare. Ce să zic? Deci am intrat în pământ de rușine, nu mai aveam niciun comentariu.
După, a început să mă întrebe dacă noi avem internet în casă. El nu știa că noi avem cel mai rapid internet din toată Uniunea Europeană datorită cablurilor acelora haotice pe care le vedem prin tot orașul. De altfel, când am crescut un pic mai mare, aveam vreo 18-19 ani, mergeam deja la târguri de universități, prin tot felul de locuri, băgam seamă cu oamenii, luam pliante ca oricare alt tânăr. Pe de altă parte, când le ziceam doamnelor de la acele târguri de universități că sunt din România, așa, imediat începeau și-și strângeau catrafusele. Deci eu am simțit că mor! Tu ești acolo ca să promovezi un produs, și anume universitatea pe care tu vrei să o reprezinți și vrei să atragi studenți, măriți numărul de clienți dacă sunt facultăți private, și tu îndrăznești să-ți strângi pliantele, pixurile și toate catrafusele din față doar pentru că auzi că persoana din fața ta este de origine română?" a povestit Carina.
"Ulterior, când aveam vreo 19, 20, 21 de ani, mergeam și eu la interviuri de angajare ca oricare alt tânăr, sperând să aibă parte de o experiență de muncă. Dar ghici ce, de fiecare dată când le spuneam că vin din România, ei mă loveau cu faimoasa frază: 'A, da, știți, noi nu vă putem angaja pentru că firma noastră nu dispune de suficiente fonduri astfel încât să vă sponsorizăm pentru o eventuală viză. Pentru că dumneavoastră, știți, voi nu sunteți din Uniunea Europeană, nici din spațiul Schengen'. Și eram în modul: 'Poftim?!'. Și le-am zis: 'Nu știți? Suntem de foarte mult timp în Uniunea Europeană și recent inclusiv în spațiul Schengen. Nu se mai pune problema de chestia asta. Eu locuiesc în Franța fără viză'.
Pentru faptul că sunt cetățean european nu am nevoie de viză, nu am nevoie de permis de ședere, nu am nevoie de niciun act suplimentar pentru chestia asta. Stau aici în mod legal pentru că este permis în calitate de cetățean european. Ce să mai zic, că am plecat tristă, uimită, scârbită, în principal dezgustată de incultura crasă a oamenilor de la care sunt acolo să angajeze. Nici eu n-aș vrea să lucrez pentru o companie al cărui HR este atât de lipsit de cultură generală și n-are nici cea mai de bază noțiune să știe și el care sunt statele membre ale Uniunii Europene. Adică nu ți-am cerut să știi cât este PIB-ul fiecărui stat, dar am vrut să știi minim, un minimum minimorum, știi ce zic?
O altă chestie, Doamne, când eram la facultate, în anul trei... am fost la Sorbona. Domnul profesor care se ocupa de studii Erasmus, de schimburile "Erasmus", care era coordonatorul tuturor studenților ce doreau să facă aceste schimburi culturale în oricare altă țară din Uniunea Europeană și de oriunde din lume până la urmă... i-am spus că vin din România. Aceeași poveste! Omul meu avea vreo 35-40 de ani, un domn foarte simpatic și foarte de treabă și foarte deștept de altfel, profesor de filozofie, pentru că am făcut filozofie. Același lucru îmi spune: că România nu e în Uniunea Europeană și că el are teamă că eu voi avea nevoie de viză. 'Băi băiatule', zic, 'dar tu n-ai televizor acasă? N-ai cablu TV? Gen, să fi frecventat o facultate, ai de la cine, te-ai uitat, domnule, la televizor ultima oară la știri? Te-ai uitat și tu la știri?'.
Pe de altă parte, nu pot să-i blamez nici eu, pentru că la televizor în Franța nu se afișează absolut nimic despre estul Europei, maxim despre războiul din Ucraina și cam atât. Și sunt doar niște titluri pasagere, foarte superficial tratate. Nu se discută nimic, oamenii vorbesc la televizor și nu spun absolut nimic. Efectiv pierzi jumătate de oră, o oră, două ore din viață cât ai răbdare să te uiți și nu ai învățat absolut nimic. În timp ce, mi se pare că aici este un alt subiect, nu vreau să intru în detalii, mi se pare că în presa din România cât de cât mai afli ceva nou. La fel și presa din Statele Unite sau din UK sau de oriunde altundeva. Mi se pare că de bine, de rău, jurnaliștii măcar își bat capul, își dau interesul să explice ceva în profunzime, nu să discute alambicat folosind tot felul de cuvinte pompoase și neatingând niciun subiect în profunzime," a mai spus Carina.
"Dar asta este o chestie specific franțuzească, în care se discută mult doar așa ca să zică că au vorbit și să-și dea o importanță aiurea-n tramvai. O altă chestie: când le mai ziceam oamenilor că vin din România, ei îmi spuneau: 'A, ce frumos, mi-a plăcut foarte mult Budapesta!'. Și eu le ziceam: 'Serios? Și mie mi-a plăcut foarte mult Budapesta, dar eu sunt din București, știți, nu sunt din Budapesta. Da, am vizitat și orașul și chiar mi-a plăcut, dar eu nu-s de acolo'. Gen, nu se învață nici geografie la școală. E bine că măcar Macron a interzis telefoanele, că măcar așa, în loc să butoneze pe TikTok în ultima bancă, poate de bine de rău următoarele generații vor fi mai atente la ora de geografie sau de Histoire-Géo, cum se numește de fapt. Ce să zic, ce să vă spun?
Xenofobia la mama ei acasă. În primul rând că este aproape imposibil... este mai ușor să câștigi la loterie în 2025 decât să-ți găsești un job în calitate de tânăr student, absolvent, orice. Tu, dacă nu ai un nume de francez, ei îți aruncă CV-ul direct à la poubelle (la gunoi, în traducere-n.r.). Nu-i interesează pe ei ce facultate ai terminat, nu-i interesează potențialul tău, nu-i interesează cât de inteligent ești tu, cât de ambițios ești tu, cât de capabil ești, cât de dornic ești tu să muncești. Nu-i interesează. Nu-i interesează pentru că totul la ei, ascensorul social, este un cerc închis, cu cheia aruncată undeva într-un canal, undeva departe. Este aproape imposibil, 99,9% nu ai nicio șansă de a avea succes din punct de vedere social sau profesional. În Franța este aproape inutil să mai încerci așa ceva.
O altă chestie: când eram la facultate, am fost un an la o facultate privată. Nu am rezistat mai mult pentru că pur și simplu era oribil. Administrația era groaznică, iar studenții, ce să vă spun, niște bisericuțe, ceva rău. Țin minte că nu voiau să-mi dea numărul de telefon pentru că-mi ziceau că dacă mi-l dau mie, trebuie să-l dea la toată lumea. Evident că nu mi l-au dat doar pentru că eram o străină, dar ei între ei își dădeau numărul de telefon de parcă era atât de greu să-mi dea numărul lor de telefon și să mă ignore sau să-mi dea bloc după, dacă chiar nu-și doreau să comunice cu mine. Și noi comunicam pe Facebook Messenger ca bătrânii... Nu am ce să zic decât că este un mediu absolut nebunesc și nu recomand așa ceva decât celor masochiști, poate," a mai spus Carina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
