Compania deținută de Facebook a implementat deja această regulă în India, în urmă cu șase luni, și o va aplica de acum încolo la nivel global. Măsura a fost luată în urma unor linșaje care au avut ca origine informații false distribuite pe grupurile de WhatsApp.
Un grup de WhatsApp poate avea maximum 256 de membri, astfel că un singur utilizator poate distribui acum un mesaj spre maximum 1.280 de persoane, față de 5.120, cât era posibil înainte de această măsură.
Citește și WhatsApp. MILIOANE de conturi, în PERICOL
Facebook a fost intens criticată, în ultima vreme, pentru că permite răspândirea informațiilor false și pentru că nu a luat mai multe măsuri pentru a preveni propagarea de „fake news".
În urmă cu două zile, Autoritatea americană în domeniul concurenţei, Federal Trade Commission (FTC), a anunțat că intenţionează să aplice Facebook cea mai mare amendă din istoria sa, din cauza încălcării angajamentului pe care gigantul şi le-a luat în vederea protecţiei datelor personale ale celor 2,2 miliarde de utilizatori, relatează The Associated Press.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News