Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MAE, avertisment pentru românii din Italia. GREVĂ la staţiile de taxare de pe autostrăzi
WhatsApp
Ministerul de Externe îi avertizează pe românii care se află sau călătoresc în Italia în perioada 4-5 august, că mai multe organizaţii sindicale din domeniul transporturilor vor intra în grevă începând de duminică. MAE precizează că staţiile de taxare ar putea fi închise pe durata grevei.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în perioada 4-5 august 2019, mai multe organizaţii sindicale din domeniul transporturilor au anunţat o grevă a operatorilor staţiilor de taxare de pe autostrăzi. Greva va avea loc în intervalele orare 10:00-14:00 şi 18:00-22.00, în ziua de duminică, 4 august, respectiv de la orele 22:00 din ziua de 4 august până la ora 02:00 din ziua de luni, 5 august 2019. Astfel, având în vedere circulaţia intensă preconizată în aceste zile, sunt posibile cozi şi limitări ale circulaţiei rutiere la nivelul reţelei de autostrăzi. Pe durata grevei, staţiile de taxare pentru plata în numerar ar putea fi închise; se vor menţine deschise staţiile automate, pentru plata cu cardul, respectiv prin sistemul electronic -Telepass-", au transmis reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă.

Ministerul informează că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, „cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv ale Consulatelor Generale la Trieste: +393408821688; la Milano: +393661081444; la Torino: +393387568134; la Bologna: +393491178220; la Bari: +393346042299; la Catania: +393209653137", potrivit sursei citate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Info-utile Vezi toate articolele
pixel