Mai multe voci din uniunea Europeană prevăd o ieşire făcă acord a Regatului Unit la 12 aprilie, motiv pentru care Comisia Europeană şi-a încheiat luni pregătirile în vederea scenariului fără niciun acord. În acest caz Regatul Unit va deveni o ţară terţă şi nu i se va aplica nicio măsură tranzitorie.
De la data respectivă, întreaga legislaţie primară şi secundară a UE va înceta să se aplice Regatului Unit. Nu va mai exista o perioadă de tranziţie, după cum se prevede în Acordul de retragere. O astfel de situaţie va cauza grave perturbări pentru cetăţeni şi întreprinderi.
Citeşte şi: BREXIT. Theresa May spune că va DEMISIONA. Cu o singură condiție
Pentru cetăţenii britanici care călătoresc în UE
Cetăţenii britanici nu vor mai avea dreptul să utilizeze culoarele separate prevăzute pentru cetăţenii UE/SEE/CH la punctele de trecere a frontierelor UE şi vor fi supuşi unor verificări suplimentare, care nu li s-au aplicat înainte de retragerea Regatului Unit. Poliţiştii de frontieră le pot solicita acestora în special să furnizeze informaţii, de exemplu cu privire la durata şi scopul şederii, precum şi cu privire la mijloacele de subzistenţă de care dispun pe durata acesteia. De asemenea, cetăţenii britanici vor trebui să prezinte un paşaport eliberat cu cel mult zece ani înainte de data sosirii şi valabil cel puţin trei luni după data la care şi-au planificat să iasă din spaţiul UE. Comisia a propus să se acorde cetăţenilor britanici posibilitatea de a efectua călătorii fără viză de scurtă şedere în UE (şi anume, şederi de până la 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile), dacă Regatul Unit aplică, la rândul său, acelaşi regim de călătorie pentru cetăţenii tuturor statelor membre ale UE. Paşaportul cetăţenilor britanici va fi ştampilat şi la intrarea şi la ieşirea din UE pentru a permite calcularea perioadei de şedere de 90 de zile fără viză.
Pentru cetăţenii UE care călătoresc în Regatul Unit
Regatul Unit a anunţat că cetăţenii UE vor putea efectua călătorii fără viză în Regatul Unit pentru vizite scurte de până la trei luni. Cetăţenii UE ar urma să fie autorizaţi să călătorească în Regatul Unit prezentând paşaportul sau, deocamdată, cartea de identitate. Utilizarea în acest scop a cărţilor de identitate nu va mai fi posibilă după data de 31 decembrie 2020.
Autorităţile consulare ale Regatului Unit din ţara de reşedinţă sunt cele mai în măsură să furnizeze informaţii suplimentare.
Citeşte şi: BREXIT. Comisar UE: "Putem evita un Brexit dur"
Controale vamale
Cei care călătoresc din Regatul Unit către UE, ar trebui să aibă în vedere că:
- bagajele şi celelalte mărfuri introduse vor fi supuse controalelor vamale. Regatul Unit poate aplica măsuri similare cetăţenilor UE care intră pe teritoriul său;
- nu vor mai putea introduce anumite mărfuri în UE sau numai în cantităţi limitate. Această restricţie se aplică, de exemplu, produselor de origine animală (cum ar fi carnea, laptele, şunca sau brânza), numerarului care depăşeşte 10 000 de euro, anumitor bunuri culturale, plantelor, produselor vegetale sau anumitor animale. Este posibil să se aplice restricţii similare cetăţenilor UE care călătoresc în Regatul Unit;
- dacă transportă mărfuri în bagaje sau în bagajul de mână, vor avea dreptul la scutiri de taxe vamale (ceea ce înseamnă că mărfurile sunt scutite de taxe de import şi de taxa pe valoare adăugată (TVA) şi, după caz, de accize). Informaţii privind mărfurile în cauză şi scutirile corespunzătoare pot fi găsite pe site-ul: https://ec.europa.eu/taxation_customs/individuals/travelling/entering-eu_en.
Drepturile pasagerilor
Călători din transportul aerian:
În cazul efectuării unui zbor operat de transportatori aerieni din UE (o listă a transportatorilor aerieni din UE poate fi consultată la https://ec.europa.eu/transport/sites/
transport/files/eu_air_carriers_by_country_holding_an_active_operating_licence.pdf4), călătorii vor fi în continuare protejaţi de drepturile pasagerilor din UE pe durata zborurilor cu plecare dintr-un aeroport din Regatul Unit către un aeroport din UE şi viceversa.
În cazul zborurilor operate de transportatori din afara UE, pasagerii vor fi acoperiţi numai în cazul zborurilor din UE către Regatul Unit, dar nu şi în cazul zborurilor din Regatul Unit către un aeroport din UE.
Pasagerii care au rezervat un bilet pentru un zbor dinspre/către Regatul Unit, biletul va rămâne valabil după data retragerii. Cu toate acestea, ar trebui verificate termenele şi condiţiile companiei aeriene înainte de a rezerva un zbor. Acestea oferă explicaţii privind valabilitatea biletelor emise de companiile aeriene, precum şi condiţiile de rambursare în caz de anulare.
Pasagerii din transportul naval:
Pentru orice călătorie care are drept punct de plecare sau de sosire un port din UE, pasagerii vor beneficia în continuare de acoperirea furnizată de legislaţia UE privind drepturile pasagerilor cu feribotul.
Pasagerii din transportul cu autobuzul:
Vor beneficia în continuare de drepturile prevăzute de UE pasagerii care folosesc transportul cu autobuzul şi autocarul pe liniile cu punct de îmbarcare sau debarcare a călătorilor în Regatul Unit, în cazul în care urcă sau coboară în UE şi în cazul în care distanţa prevăzută a fi acoperită de acest traseu este de cel puţin 250 km.
Pasagerii din transportul feroviar:
Pasagerii vor beneficia în continuare de acoperirea asigurată de legislaţia UE privind drepturile călătorilor din transportul feroviar pentru serviciile de transport feroviar de pe teritoriul UE, cu condiţia ca societatea feroviară să dispună de o licenţă conformă normelor UE.
Citeşte şi: BREXIT. Theresa May, întâlnire cheie. Săptămână decisiviă pentru românii din Marea Britanie
Asistenţa medicală pe durata călătoriilor
Cetăţenii UE nu vor mai putea avea acces la asistenţă medicală în Regatul Unit pe baza cardului european de asigurări sociale de sănătate. Pentru a verifica dacă se rambursează cheltuielile medicale de urgenţă dintr-o ţară din afara UE, asiguratul trebuie să contacteze casa de asigurări de sănătate. Dacă rambursarea nu este posibilă, trebuie avută în vedere încheierea unei asigurări de călătorie private.
Nici cetăţenii britanici nu vor mai avea acces la asistenţă medicală într-un stat membru al UE pe baza cardului european de asigurări sociale de sănătate. Un cetăţean britanic asigurat în Regatul Unit care intenţionează să călătorească într-un stat membru al UE, trebuie să contacteze casa de asigurări de sănătate unde are asigurarea pentru a verifica dacă se rambursează cheltuielile medicale de urgenţă în statele membre ale UE. Dacă rambursarea nu este posibilă, trebuie să aibă în vedere încheierea unei asigurări de călătorie private.
Permisele de conducere
În UE, recunoaşterea permiselor de conducere eliberate de ţările terţe este reglementată la nivel naţional. Astfel, este indicat ca cetăţenii britanici să verifice normele naţionale din fiecare stat membru al UE în care se intenţionează să conducă. Unele state membre ale UE prevăd că trebuie deţinut un permis de conducere internaţional pentru a putea conduce pe teritoriul lor.
Invers, în cazul deţinerii unui permis de conducere eliberat de un stat membru al UE, valabilitatea acestuia în Regatul Unit depinde de legislaţia acestei ţări. Regatul Unit a anunţat că se poate şofa în continuare cu un permis de conducere UE în curs de valabilitate în timpul unei vizite pe teritoriul său.
Citeşte şi: BREXIT. Autoarea PETIȚIEI-RECORD, o BUNICĂ din Yorkshire, AMENINȚATĂ cu MOARTEA
Animale de companie
Cei care doresc să-şi transporte animalul de companie din UE către Regatul Unit ar trebui să verifice cerinţele pe care Regatul Unit intenţionează să le aplice persoanelor care călătoresc din UE. Este posibil să fie nevoie de un paşaport pentru animale de companie dintr-o ţară terţă sau de un certificat de sănătate animală.
În cazul în care se doreşte a călători cu animale de companie din Regatul Unit către UE, trebuie respectate normele UE privind circulaţia animalelor de companie. Aceste norme prevăd că animalele de companie:
- trebuie să aibă implantat un cip de identificare;
- trebuie să fi primit o vaccinare antirabică;
- trebuie să fi fost supuse unui test de titrare a anticorpilor antirabici;
- trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de toate măsurile sanitare preventive pentru boli şi infecţii, altele decât rabia;
- trebuie să fie însoţite de un document de identificare completat şi eliberat în mod corespunzător.
În plus, animalele de companie trebuie să treacă printr-un punct de intrare desemnat de statele membre.
Serviciile de roaming
Normele UE privind serviciile de roaming nu se vor mai aplica în Regatul Unit. Furnizorii de servicii de comunicaţii mobile, precum apeluri de voce, mesaje de text sau date, nu vor mai avea obligaţii în temeiul normelor UE privind serviciile de roaming atunci când operează în Regatul Unit. Acest lucru înseamnă că aceşti furnizori pot aplica suprataxe clienţilor britanici care utilizează servicii de roaming în UE şi cetăţenilor UE care utilizează servicii de roaming în Regatul Unit. Mai multe informaţii pot fi găsite pe avizul de pregătire privind călătoriile, publicat de Comisie (https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/file_import/travelling_ro.pdf) şi pe pagina de web a Comisiei privind intrarea în UE dintr-o ţară din afara UE (https://ec.europa.eu/taxation_
customs/individuals/travelling/entering-eu_en)
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News