Conform cercetării Travelminit.ro, aproape jumătate dintre respondenţi au declarat că România va fi principala destinaţie de vacanţă pentru acest an şi, spre deosebire de alţi ani în care preţul avea întâietate în luarea deciziei de cumpărare, în 2020 siguranţa şi tipul proprietăţii se află printre principalele motive de rezervare.
Astfel, 38% dintre români susţin că vor opta pentru cazări în zone izolate, iar 31% pun accent pe curăţenie şi igienizare în vederea rezervării unei cazări.
Pe de altă parte, printre motivele pentru care românii se tem să călătorească în viitorul apropiat se află: riscul de contaminare cu coronavirus (55%), teama de a pierde avansul achitat la unitatea de cazare (39,7%), teama de a servi mese la restaurant (12%), lipsa banilor, restricţiile de distanţare socială şi alte măsuri restrictive de prevenire a contaminării.
Rezultatele studiului de specialitate arată că mai mult de jumătate dintre respondenţi şi-au amânat vacanţa pentru o perioadă ulterioară, în special în lunile de vară sau toamnă, în timp ce 20% dintre respondenţi şi-au păstrat rezervarea activă, iar 26% şi-au anulat rezervările.
În acest context, Travelminit.ro precizează că a oferit gratuit clienţilor care aveau rezervări în luna aprilie posibilitatea de a se decide ulterior asupra altei perioade de vacanţă şi, datorită acestui demers, 78% dintre rezervările înregistrate pe platformă pentru luna aprilie au fost, deja, reprogramate.
Cu toate acestea, peste 40% dintre cei chestionaţi au în plan să călătorească după ridicarea restricţiilor, iar cazările izolate şi rezervările fără risc se găsesc printre principalele motive în stabilirea unei vacanţe.
Aproape o treime (31%) au declarat că aveau deja planificat concediul de anul acesta şi că plănuiseră bugetul respectiv.
Specialiştii estimează că bugetul total al vacanţei va scădea cu câteva procente, diferenţa fiind mai mică în cazul serviciilor de cazare şi mai semnificativă în cazul activităţilor conexe, cum ar fi masaj, tur ghidat şi altele.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.038 de respondenţi din toată România, care au participat online la completarea unui chestionar în perioada 29 aprilie - 6 mai 2020.
Travelminit.ro este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România care acceptă şi plata prin vouchere de vacanţă. Oferta Travelminit.ro conţine 4.000 de proprietăţi din România, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeţi, cabane şi campinguri din toate regiunile ţării.
Platforma a înregistrat peste 620.000 de înnoptări, în 2019, şi o valoare totală a rezervărilor de 13 milioane de euro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News