Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Invazie românească de Paști pe litoralul bulgăresc
WhatsApp
Hotelierii bulgari așteaptă să primească în număr mare turiști din România cu ocazia sărbătorilor pascale, apoi să închidă din nou hotelurile până la mijlocul lunii mai.
Litoral Bulgaria

Primii turiști români sunt așteptați în Bulgaria începând cu Vinerea Mare a săptămânii Paștelui ortodox. Doar hotelurile de 4 și 5 stele se vor deschide temporar pentru a primi afluxul de turiști veniți de la nord de Dunăre să petreacă minivacanța pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. Circa 20 de astfel de hoteluri din jurul orașului-port Varna sunt rezervate la capacitate maximă.

Doar un turist din 10 nu este român 

Profesorul Stoyan Marinov, membru al consiliului de administrație al Camerei de Turism din Varna, estimează că 90% din turiștii care vizitează stațiunile de pe țărmurile de nord ale țării vecine sunt din România, informează portalul de știri din Bulgaria euscoop.com. Oaspeții români apreciază raportul preț avantjos al serviciilor hoteliere oferite de bulgari.

Servicii de lux rezervate din timp

Marinov citează statistici potrivit cărora hotelurile scumpe din Bulgaria i-au fidelizat pe turiștii români, care și-au rezervat sejurul de Paști din 2018 încă din lunile septembrie-octombrie ale anului trecut. Dintre facilitățile puse la dispoziție de aceste hoteluri de primă clasă nu lipsesc centrele spa sau piscinele acoperite.

Românii, amatori ai atracțiilor bulgărești

Pentru hotelurile mai ieftine nu rentează deschiderea porților către turiști doar pentru sărbătorile de Paști. Chiar și hotelurile de lux care îi primesc pe români în acest weekend se vor închide până la începerea sezonului estival, în jurul datei de 10 mai. Cu toate că și bulgarii vizitează România, numărul acestora este net inferior turiștilor români care își petrec concediul la sud de Dunăre.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Turism Vezi toate articolele
pixel