Oferta de muncă vizează Insula Handa, un teritoriu sălbatic aflat în largul coastelor Highlands. Dezavantajul este că viața profesională se desfășoară departe de orașe, magazine sau orice formă de infrastructură modernă.
Postul este scos la concurs de Scottish Wildlife Trust și presupune un contract de șase luni, din martie până în septembrie. Misiunea nu înseamnă totuși o vacanță prelungită, ci un rol complex, care îmbină administrarea unei rezervații naturale cu responsabilități logistice și umane importante.
Insula Handa are o suprafață de aproximativ 760 de acri și se poate ajunge la ea doar cu un feribot, iar călatoria durează aproximativ zece minute, din micul port Tarbet, în apropiere de satul Scourie. Odată ajuns pe insulă, legătura cu „civilizația” se poate rupe oricând: vremea capricioasă poate întrerupe transportul zile întregi, iar orice deplasare trebuie planificată cu atenție.
Nu există magazine, spălătorii, rețele comerciale sau servicii de bază. Rangerul trebuie să se descurce într-un mediu complet izolat, unde autonomia și organizarea sunt esențiale.
Dincolo de imaginea idilică a vieții în mijlocul naturii, postul vine cu obligații foarte clare. Rangerul este, practic, administratorul insulei pe durata sezonului turistic. Printre responsabilități se numără:
-monitorizarea faunei sălbatice, cu accent pe păsările marine
-coordonarea și conducerea unei echipe de voluntari
-gestionarea fluxului de aproximativ 8.000 de vizitatori pe timpul verii
-implicarea directă în proiecte de conservare a ecosistemului
-asigurarea bunei funcționări a activităților zilnice pe insulă
În plus, există și sarcini logistice inevitabile într-un astfel de loc: aprovizionarea săptămânală, spălarea rufelor, transportul buteliilor de gaz pentru gătit și încălzire. Toate acestea presupun deplasări regulate pe continent, atunci când vremea permite.
Handa este cunoscută pentru biodiversitatea sa impresionantă. Insula adăpostește zeci de mii de păsări marine: pufini, guillemoți, razorbill, iar de pe țărm pot fi observați frecvent balene, rechini pelerini și foci. Contactul zilnic cu fauna sălbatică face parte din rutina profesională, dar și din experiența personală a celui care ocupă postul.
Un aspect esențial al jobului este conviețuirea. Rangerul locuiește pe insulă alături de voluntari, în aceleași spații, fără posibilitatea de a pleca la finalul programului. După cum explică Rab Potter, managerul rezervației, oamenii cu care lucrezi sunt și cei cu care îți petreci serile. Rolul cere leadership, echilibru și capacitatea de a trăi într-o comunitate restrânsă, fără intimitatea cu care mulți sunt obișnuiți.
Salariu și beneficii
Oferta include:
-un salariu anual de 26.112 lire sterline, calculat proporțional pentru perioada de șase luni (aproximativ 13.000 de lire)
-cazare gratuită, într-o locuință special construită pentru rangeri
-experiență profesională unică, într-un cadru natural protejat
Ultimul locuitor permanent a părăsit Insula Handa în secolul al XIX-lea, iar de atunci natura a preluat controlul complet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News