Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Canada a lansat Autorizația Electronică de Călătorie
WhatsApp
Din martie 2016 toți cei care vor să intre pe teritoriul Canadei vor avea nevoie de o autorizație specială, în afara vizei de călătorie.
Autosave-File vom d-lab2/3 der AgfaPhoto GmbH


Autorizația Electronică de Călătorie (Electronic Travel Authorization - eTA) este un sistem de verificare a persoanelor care vor să intre în Canada pe calea aerului, această verificare făcîndu-se înainte de îmbarcarea în avion.


Sistemul lansat oficial de Guvernul Canadei din 1 august 2015, va deveni obligatoriu de la 15 martie 2016. Așadar, cu mici excepții, cetățenii străini care vor vrea să intre în Canada după data de 15 martie 2016 vor trebui să solicite eTA sau să aibă o viza validă înainte de a se îmbarca în avion.


După data menționată, eTA va trebui solicitată inclusiv de cetățenii din țări pentru care în prezent nu se cere viză turistică pentru a intra în Canada -de exemplu Franța, Germania, Ungaria, Italia, Spania etc.

eTA se va aplica numai celor care intră în Canada pe calea aerului - nu și celor care traversează frontiera terestră sau maritimă.


Există câteva situații în care anumitor persoane care vor ajunge în Canada cu avionul NU li se cere această autorizație. De exemplu, în afara unor cazuri speciale (cum ar fi membri ai Familie Regale britanice), eTA NU se va solicita cetățenilor americani, chiar dacă vor intra în Canada pe calea aerului, nici străinilor care au o viză validă pentru Canada.


Cetățenii din țările pentru care se solicită viză de Canada vor trebui în continuare să o solicite. Iar cei care în prezent trec frontiera canadiană fără a avea nevoie de viză, vor fi obligați să aibă această eTA înainte de a se urca în avion.


Ca să fie mai clar: după 15 martie 2016, celor care și înainte de această dată aveau nevoie de viză li se va cere în continuare să o aibă, iar viza se obține în aceleași condiții ca și în prezent. Iar cei care puteau intra în Canada fără viză, vor fi obligați să solicite eTA.


Conform precizărilor făcute de Guvernul de la Ottawa, Canada s-a angajat să elimine obligativitatea vizei pentru cetățenii români. Când o va face? Ottawa a menționat clar că înainte de a face acest pas, Canada trebuie să introducă sistemul eTA - ceea ce va avea loc în data de 15 martie 2016. Abia apoi se va trece la etapa următoare, eliminarea vizei de Canada pentru români.


Atenție însă: pentru România se va aplica o soluție particulară, "hibrid". După ce va fi trecută pe lista țărilor ai căror cetățeni NU vor mai avea nevoie de viză pentru Canada, vor exista două situații distincte:

  1. Românii care în ultimii 10 ani au obținut viză pentru Canada sau de SUA vor avea nevoie de eTA pentru a veni în Canada.
  2. Este foarte important de înțeles că ceilalți cetățeni români care în ultimii 10 ani NU figurează în baza de date a Canadei sau a Statelor Unite vor avea în continuare nevoie de viză, urmînd aceleași proceduri ca pînă acum.

 

În prezent, România nu este inclusă printre țările pentru care se va aplica eTA, însă Guvernul de la Ottawa s-a angajat să elimine obligativitatea vizelor - care este etapa obligatorie pentru a pune România pe această listă. Rămîne de văzut dacă aceast fapt se va petrece înainte sau după data de 15 martie 2016. Cît timp o țară nu este pe lista celor cărora li se va impune eTA, cetățenii acesteia au nevoie de viză "obișnuită" pentru a putea intra în Canada.


Pentru obținerea eTA va fi nevoie de pașaportul valid, o carte de credit și... acces la Internet. Cei care vor să intre în Canada trebuie să completeze formularul eTA de pe site-ul Guvernului Canadei, informațiile solicitate fiind: nume și prenume, data și locul nașterii, sexul, naționalitatea, adresa actuală și seria pașaportului. Rezultatul se va obține în cîteva minute, iar costul verificării (plata făcînd-se numai cu cartea de credit) va fi de 7 dolari canadieni.

 

 eTA va fi valabilă pe o perioadă de 5 ani sau până la expirarea pașaportului, dacă data limită a acestuia este mai mică de 5 ani.

 

Precizările sunt făcute de Răzvan Dupleac - consultant reglementat în Canada pe probleme de imigrație, membru al Consiliului de Reglementare al Consultanților în Imigrație din Canada (Immigration Consultants of Canada Regulatory Council, ICCRC) și al Asociației Canadiene a Consultanților Profesioniști în Imigrație (Canadian Association of Professional Immigration Consultants, CAPIC).

 

SURSA: ZIGZAG ROMAN CANADIAN

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Turism Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel