Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UK. Delta Dunării, PROMOVATĂ la Londra. "Străinii sunt extrem de încântați"
WhatsApp
Delta Dunării este promovată, în această perioadă, la Londra, la Târgul de turism Destinations, operatorii turistici propunându-le vizitatorilor pachete de şase nopţi în care pot să vadă atât Transilvania, cât şi Delta.

"Împreună cu EcoRomânia, prezentăm România aşa cum o vedem noi, cei care nu am plecat în alte state. Pachetele turistice pe care le promovăm includ trei nopţi în Transilvania şi trei nopţi în Delta Dunării. Sunt pachete complexe, foarte căutate de turiştii din Anglia", a declarat pentru AGERPRES Iliuţă Goean, unul din turoperatorii din Deltă.

Aceste pachete sunt promovate în Marea Britanie de aproape doi ani, potrivit sursei.

"Anul acesta, avem turism cultural în Transilvania şi apoi venim în Deltă şi le oferim ture de birdwatching, caiac-canoe şi programe de descoperire a Deltei. Toţi pleacă extrem de încântaţi, pentru că este un contrast puternic între cele două zone", a mai spus Goean.

Târgul de turism Destinations se desfăşoară în perioada 30 ianuarie-3 februarie şi se prezintă drept cel mai important eveniment de acest fel din Marea Britanie. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Turism Vezi toate articolele
pixel