Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turiștii revin în capitala Italiei, după anii pandemiei; 5,5 milioane în 3 luni. Ovidiu Burdușa: "Roma nu și-a pierdut farmecul"
WhatsApp
Aproape 5,5 milioane de turiști au ajuns în Roma în perioada mai - iulie 2023, marcând o revenire a turismului în capitala Italiei, după anii pandemiei. O analiză efectuată de Ovidiu Burdușa scoate la iveală cifre interesante legate și de prețurile camerelor de hotel. 
Roma și-a revenit din punct de vedere al turismului (Sursa foto: Ovidiu Burdușa)

Ovidiu Burdușa, fostul șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și primul român din Diaspora ales într-un Consiliu Județean din România, face o analiză a cifrelor oferite de autoritățile din Italia în ceea ce privește turismul în Roma. Astfel, în opinia sa, "Roma nu și-a pierdut farmecul", numărul mare de turiști care au ales capitala Italiei în această vară fiind cea mai puternică dovadă în acest sens.

"Roma începe să își revină din punct de vedere turistic, după anii pandemiei! Este început de Septembrie, în mare parte vacanțele noastre s-au încheiat, am revenit la joburile noastre cu forțe proaspete și cred că ar fi timpul să facem o scurtă analiză a ceea ce s-a întâmplat pe piața hotelieră sau a “industriei zâmbetului” din capitala Italiei.

Potrivit datelor oferite de EBNT - Ente Bilaterale Nazionale Turismo - aproape 5 milioane și jumătate de turiști au ajuns în Roma în perioada mai-iulie 2023. Cifra înseamnă o creștere cu 26,27% în plus față de aceeași perioadă de anul trecut și cu 3,96% plus față de 2019.

Aproape două treimi sunt turiști străini (circa 63%) care au vizitat capitala Italiei. A crescut simțitor și durata medie de şedere în oraș la aproape 3 zile (2,8 zile). Vedem clar că, în comparație cu anii trecuți, vizitarea Romei costă mai mult, în principal din cauza inflației dar și a creșterilor generale de prețuri și taxe care au afectat peninsula în ultimii ani", scrie Ovidiu Burdușa, în analiza sa publicată pe pagina oficială de Facebook.

Cum sunt prețurile la cazare în Roma

 

Fostul șef al DRP remarcă și o creștere a prețului pe cameră, dar și o oscilație "nejustificată" a tarifelor. 

"Avem o creștere a prețului pe cameră cu 20-25 % și, pentru prima dată, în centrul istoric avem prețuri care oscilează nejustificat, în opinia mea, între 500 și 700 de euro pentru numai o noapte de cazare!

În comparație cu anii trecuți, noi hotelierii avem costuri mult mai mari determinate de facturile la energie electrică, gaz, curățătorie lenjerie dar și de cheltuielile de întreținere sau cele cu personalul.

Pentru luna August 2023 avem primele previziuni. Au apărut unități de cazare cu un grad de ocupare care trece lejer de 90%.

Atât hotelurile, cât și unitățile de cazare extra-hoteliere beneficiază de un flux de turiști al cărui număr continuă să crească.

Roma nu și-a pierdut farmecul!

Din ianuarie până în martie, Municipalitatea a eliberat 1.354 de noi autorizații. În perioada mai-iulie, sosirile estimate în hoteluri au fost de 3,7 milioane (+30,5% față de 2022 și +1,92% față de 2019) în timp ce în unitățile de cazare extra-hoteliere vorbim de 1,7 milioane de sosiri (+ 17,90 și +1,27% pe 2022 și 2019). Tendința pozitivă de redresare a început să se vadă la începutul anului trecut și, ceea ce este cel mai important, ea se consolidează", scrie Burdușa. 

Turiștii nu vin la Roma doar pentru istorie

 

Ovidiu Burdușa punctează câteva atuuri importante pe care le are Roma, în afară de istoria bogată și monumentele arhitecturale.   

"Datorită farmecului său, cu siguranță. Dar și evenimente majore, sportive și muzicale mai presus de toate, care îl fac mai atractiv.

Alessandro Onorato, consilier pentru sport, turism, modă și evenimente majore, insistă asupra acestui lucru: „Este rezultatul acțiunilor pe care le-am implementat împreună cu primarul Gualtieri pentru a reda Romei rolul pe care îl merită de capitală a evenimentelor internaționale majore. Am adus cele mai prestigioase evenimente de muzică live, sport, cultură și modă înapoi în oraș, redând încredere și certitudine organizatorilor.

Astăzi cei mai importanți artiști și federații internaționale aleg Roma pentru a organiza evenimente unice și pentru că există o administrație atentă, un sector hotelier eficient și o capacitate organizatorică de cel mai înalt nivel. Numai în concertele live anul acesta vom depăși 3 milioane de bilete vândute datorită spectacolelor, printre alții: Bruce Springsteen, Guns N' Roses, Imagine Dragons, Marco Mengoni, Travis Scott, Maneskin, Vasco Rossi, Depeche Mode, Sting și Bob Dylan.

Un nou record după cele 2 milioane de bilete de anul trecut, cu jumătate de milion mai mult decât Milano”. Recordul se datorează cu siguranță și infrastructurii, cele 3 locații Stadionul Olimpic, Circul Massimo și Auditorium Parco della Musica au mii sau zeci de mii de locuri iar sonorizarea este impecabilă!

Așadar, vremea încă este perfectă pentru a călători și a vizita, vă aștept la Roma!

Sper ca vederea aceasta de pe Via del Corso să vă convingă!", mai scrie Ovidiu Burdușa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Turism Vezi toate articolele
pixel