Georgiana-Cristina Moisa a devenit din 15 ianuarie 2020 primul cetăţean român angajat al Armatei SUA. Specialistă în resurse umane, românca are o îndelungă experineță în domeniu. Ea spune că a ajuns pe acest os dupăce a văzut un anunț al armatei americane, care căuta...un om ca ea.
Georgiana-Cristina Moisă va fi personal civil al US Army Europe şi va lucra în cadrul Agenţiei Civile de Resurse Umane - Civilian Human Resource Agency Europe. Locul său de muncă va fi în baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.
Georgiana-Cristina Moisă a absolvit Academia de Stiinţe Economice din Bucureşti în 2009, iar de atunci a lucrat în sectorul privat, mai ales în firme specializate în resurse umane. Înainte de admiterea la facultate, în 2006, a lucrat ca inspector resurse umane în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti.
„Chiar îi spusesem unui prieten că ar fi perfect pentru mine să lucrez în armată americană. Două săptămâni mai târziu mi-a arătat un anunţ pe Facebook in care se armata americană angaja specialist în resurse umane. Din acel moment am ştiut că trebuie să mă angajez acolo", a declarat ea pentru DVIDS - serviciul de presă al forţelor armate americane (Defense Visual Information Distribution Service).
Angajarea ei în armata SUA este văzută de DVIDS drept un eveniment istoric pentru US Army, dar și pentru România. lÎn calitate de specialist în domeniul resurselor umane de supraveghere în industria privată, doamna Cristina Moisa va oferi cunoștințe și expertiză de neprețuit pentru a ajuta forțele americane prin procesele și procedurile specifice românești", a declarat Suzanne Torres, asistenta șefului personalului adjunct al personalului civil pentru United State Army Europe.
„Îmi doresc să aduc empatie, comunicare și o abilitate de a face față provocărilor”, a spus Moisa. „Văd cât de importantă este această meserie și după ce interacționez cu toate echipele îmi dau seama cât de important este acest parteneriat”, a completat ea.
Tânăra a mai spus că îi datorează totul mamei sale, de la care a învăţat că determinarea este calea către succes. „Este un sentiment unic să-mi fac mama mândră pentru că ea este mentorul meu".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News