Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UPDATE. Germania. Robert, în stare critică după un accident de muncă. Familia nu știe nimic de el
WhatsApp
Un român din Germania, pe nume Robert Remetea, este de negăsit după ce în urmă cu două zile ar fi suferit un accident de muncă. Acesta ar fi internat ân spitalul municipal din Wolfsburg ca persoană neidentificată. Soția sa din România este disperată și nu știe cum să intre în legătură cu el.

Femeia spune că soțul ei lucra în Germania la o firmă de demolări. Aceasta a primit în urmă cu două zile un telefon de la un coleg al soțului său, care a anunțat-o că soțul ei a suferit un accident de muncă. Bărbatul i-a spus că Robert ar fi fost prins sub un perete de beton și că ar fi suferit fracturi la ambele picioare, însă de atunci nu mai are nicio veste și nici nu a primit nicio veste din partea firmei unde lucra.

 „Soțul meu Remetea Robert a plecat de acasă în 10 ianuarie 2020 pentru a semna un contract de muncă la o firmă pe nume Linkamp, firma care se ocupă cu demolări, având că șef șantier un anume Bernad C. din Hațeg.

În data de 23.04.2020 am fost contactată de unul din colegii lui de muncă, român fiind pe nume A. Dan care mi-a relatat următoarele: 'soțul tău a suferit un accident în timpul muncii și anume o placă de ciment s-a rupt și i-a rupt ambele picioare'.

Am rugat să îmi spună dacă era conștient, dacă era lovit la cap, tot ce am mai putut întreba până să cedez... mi-au zis să aștept că încearcă ei să ajungă seară la el să îi ducă un telefon să ia legătură cu fetiță lui de 5 ani care îl așteaptă seară de seară.

După așteptări nu am avut nici un răspuns, am sunat la firma și pe numitul Bernad C. și niciun răspuns ...colegii nu mai spun nimic le este frică...“, spune femeia.

Persoană neidentificată în stare gravă la Wolfsburg

 

Romanca susține că l-a găsit, într-un final, după nenumărate telefoane, la un spital din zona Wolfsburg.

„Nu știu limba germană și am căutat pe cineva cu suflet bun să mă ajute să căutăm spitalul unde l-au dus pe soțul meu deoarece mi-am dat seama că ceva nu este în regulă deoarece pe mine nu m-a contactat nimeni de la firma respectivă că să îmi transmită cele întâmplate.

Am sunat în final la spitalele din zona Wolfsburg și l-am găsit la numitul spital Krankenhaus Sauerbruchstraße 7, 38440 Wolfsburg, Germania, că și persoană neidentificată în stare foarte gravă“, mai scrie femeia.

Ea crede că se încearcă de fapt o mușamalizare a acestui caz care reprezintă un accident de muncă și de aceea nmeni nu îi spune nimic în mod oficial.

Mușamalizare a unui accident de muncă?

 

„Ieri 24.04.2020 am reîncercat disperată să i-au legătură la firmă și în final mia răspuns numitul Bernad C. și mi-a transmis că 'pe el nu îl interesează și că el este șef de șantier nu de personal. cine l.a pus să vină în Germania'.

Atunci am înțeles că vor să mușamalizeze tot ce s-a petrecut și că de asta ei l-au lăsat acolo că și persoană neidentificată....

Va rog din suflet ajutați-mă! Sunt disperată și îndurerată! Oricine mă poate ajuta rog să mă contacteze în privat scrie“ Anca Remetea pe un grup dedicat romanilor din Germania.

UPDATE, 26.04

„Vă mulțumesc frumos tuturor pentru tot sprijinul acordat și pentru informațiile oferite, lucrurile capătă contur suntem în legătură directă cu spitalul, firma și ambasada. Vin cu rugămintea să nu mai contactați spitalul deoarece datorită numărului mare de apeluri refuză să ne ofere nouă informații!! Vă mulțumesc încă odată tuturor pentru ajutor și gânduri! Vă rog distribuiți să ajungă la cât mai multe persoane. Sănătate tuturor!“, a scris, într-un mesaj, Anca, soția lui Robert. 

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Povestea Mea Vezi toate articolele
pixel