Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Povestea ROMÂNCEI care a ajuns să lucreze pentru Regina Angliei. Vedete de la Hollywood au apelat la ea
WhatsApp
Claudia Florian, o croitoreasă româncă în vârstă de 44 de ani, a uimit lumea cu creaţiile sale şi a convins-o chie pe Regina Elisabeta a II-a să îi cumpere rochiile. Mai multe cântăreţe şi actriţe au fost fotografiate purtând haine create de ea.
Claudia Florian - sursa foto: BZI.ro

Claudia Florian este din Bacău, însă a fost crescută de bunicii săi din Iaşi. Românca a povestit pentru BZI cum şi-a început cariera.

Citeşte şi: EXCLUSIV. Eroul român din Londra, MEDALIAT vineri de Regină

"În anul 2007, soţul meu s-a hotărât să plece în Anglia. Nu îşi mai găsea locul în ţară, iar eu nu am vrut să mai stăm departe unul de altul. Multe familii s-au despărţit şi au divorţat din cauza distanţei, iar eu nu îmi doream asta. Aşa că am decis să plecăm împreună", a povestit Claudia pentru BZI.

 

"Am început cu munca de jos"

 

Românca susţinea că începutul a fost unul dificil, mai ales că nu ştia engleză.

"Am început să fac munca de jos. De la o croitoreasă cunoscută în România, ajunsesem să fac curăţenie. Am făcut asta o perioadă, până m-am hotarât că e momentul să îmi urmez visul, acela de a deveni croitoreasă. Am avut noroc şi am întâlnit-o pe Ana Cristache, o altă româncă stabilită în Londra. Avea afacerea ei, un magazin de rochii de mireasă.

Citeşte şi: Coroana Reginei Maria și steagul lui Ștefan cel Mare vor fi expuse la Luvru

Am lucrat vreo doi ani jumătate împreună, ea ajutându-mă foarte mult să învăţ engleza şi noi tehnici de croitorie. Din păcate, a fost nevoită să vândă afacerea, moment în care m-am găsit în poziţia de a-mi căuta un alt loc de muncă. Mi-am facut un C.V. ( curriculum vitae- n.r. ) şi am plecat prin Londra ciocănind la toate magazinele să vad cine are nevoie de o croitoreasă", a mai declarat Claudia.

 

A ajuns să creeze haine pentru Regina Angliei: "Nu îmi venea să cred că pot fi atât de norocoasă"

 

Românca era ambiţionată să îşi găsească un alt job, având nevoie de orice sprijin să le crească pe cele două fete ale sale. În cele din urmă, norocul i-a surâs şi a primit o ofertă de la compania "Ralph and Russo", unde a muncit timp de trei ani.

"Era visul meu, era exact ceea ce îmi doream. Două colecţii pe an la Paris, plimbări în toată lumea, suna ca locul de muncă perfect. Am mers cu prezentări de modă în Qatar, Dubai , Arabia Saudită, Italia, Franţa şi Monaco. Devenisem, în scurt timp, una din cele mai bune croitorese ale companiei, aşa că m-au numit şef de atelier.

Citeşte şi: Marea Britanie. O ROMÂNCĂ de 12 ani, ACCEPTATĂ în Mensa, organizația oamenilor foarte deștepți

Într-o zi am fost sunată de o personă care nu se prezentase şi mi-a spus că cineva ar vrea să mă întâlnească şi să vorbească cu mine despre un nou loc de muncă. Mi-am zis că trebuie să încerc, pentru că niciodată nu strică experienţa unui interviu şi oricum nu aveam nimic de pierdut. Când am ajuns la interviu, am întâlnit o doamnă foarte aspectuoasă, care s-a prezentat ca fiind asistenta personală a Elisabetei, Regina Angliei. Nu îmi venea să cred că pot fi atât de norocoasă, să pot ajunge să întâlnesc aşa persoane. Am fost foarte încântată de oferta ei", a mai povestit Claudia pentru BZI.

 

Cântăreaţa Beyonce, printre clientele Claudiei Florian

 

A avut ulterior un alt interviu, chial la Buckingham Palace şi a primit un contract pe un an, timp în care avea să se întâlnească personal cu Regina Elisabeta şi să creeze ţinute pentru ea.

"Am fost acceptată pentru o perioadă de un an să fac hainele Reginei, să o întâlnesc personal şi să facem probe la diverse materiale pentru a confecţiona piesele vestimentare pe care le purta. Materialele folosite erau 100% mătase naturală, făcute la comandă pentru Regina Elisabeta. Experienţa a fost nemaipomenită şi total diferită de ce mai întâlnisem eu până atunci.

Citeşte şi: Michelle Obama, GAFĂ de protocol la întâlnirea cu Regina Elisabeta a II-a

Eram verificată de fiecare dată când intram în palatul Reginei şi nu aveam voie cu telefon sau alte aparate cu care puteam face poze sau înregistrări. De fiecare dată când întâlneam Regina, trebuia să mă înclin în faţa ei şi să spun "Majestatea voastră". Mă simt împlinită că am avut această oportunitate să ajung acolo unde nu oricine ajunge şi mai ales pe forţele proprii", încheie Claudia, în interviul acordat pentru BZI.

Creaţiile Claudiei au fost purtate de nume sonore de la Hollywood, precum cântăreaţa americană Beyonce sau actriţa Francesca Duton, care a purtat o rochie semnată de româncă la festivalul Cannes.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Povestea Mea Vezi toate articolele
pixel