Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O româncă stabilită în Anglia și-a crezut mama MOARTĂ timp de 15 ani: „Ce faci tu, mamă? Mai știi cine sunt eu?“
WhatsApp
Lenuța, o tânără româncă stabilită în Anglia a crezut, 15 ani, că e orfană și că mama ei a murit după ce concubinul ei a bătut-o. După teribila scenă la care a asistat, Lenuța a fost dusă de autorități la un orfelinat, iar mama ei nu a mai dat niciun semn de viață de atunci.

Lenuța nu-și mai văzuse mama de 15 ani și de peste un deceniu fata încetase să o mai caute. Credea că a murit pe undeva, neștiută și necunoscută de nimeni. Până când Poliția din Găești a reușit imposibilul și le-a reunit pe cele două.

Săptămâna trecută, Poliția Găești a fost anunțată că o  femeie  din Crângurile a fugit dintr-un spital din București și a fost dată în urmărire generală. Nu se știe prin ce conjunctură femeia avea mutație în comuna dambovițeană, deși nimeni nu o cunoștea. Pe cartea de identitate figura că s-a născut în Miercurea Ciuc.

După căutări și zeci de telefoane, oamenii legii găeșteni au găsit numărul de telefon al fiicei. Aceasta locuia de multă vreme în Anglia și era convinsă că mama ei este moartă, potrivit Cronica Găeștiului.

„Mai știi cine sunt eu? Lenuța sunt!“

 

Reîntâlnirea celor două a fost emoționantă. Mama și-a recunoscut fiica, iar tânăra s-a comportat cu mare grijă cu cea care i-a dat viață. „Ce faci tu, mamă tu? Mai știi cine sunt eu? Lenuța sunt! Ce faci cu astea (n.r. haine), astea nu trebuie să le iei cu tine“, a spus fiica femeii atunci când și-a îmbrățișat mama după 15 ani.

Lenuța le-a povestit polițiștilor cum în urmă cu mulți ani,  mama ei a fost crunt bătută de concubin, cum rămăsese cu probleme de sănătate în urma loviturilor în cap, iar ea, copil fiind, a fost dusă  de autorități la un orfelinat. Femeia dispăruse de atunci și nu era de găsit. Nu dăduse niciun semn de viață 15 ani, iar fata și-a imaginat tot ce a fost mai rău. Femeia nu avea casă, nu avea masă, rătăcea de colo până colo și trăia din mila semenilor sau numai Dumnezeu știe pe unde o purtau pașii.

Imediat ce a fost dată în urmărire generală, polițiștii găeșteni au găsit-o la Topoloveni. A fost dusă pentru investigații la Târgoviște și după ce testul Covid a ieșit negativ, cu ajutorul primarului Costin Barbu a fost găzduită  provizoriu la azilul din Pătroaia.

Polițiștii au găsit-o pe fiica acesteia și au sunat-o pe WhatsApp:  „Vin și o iau la mine acasă. Am fost convinsă că este moartă. Vă mulțumesc din suflet, mulțumesc Poliției Găești că mi-a redat mama”, a spus tânăra, care a venit ieri-noapte  în țară, special ca să o ia pe mama ei la ea acasă, în Marea Britanie.

 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Povestea Mea Vezi toate articolele
pixel