Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Luminița Petrișor, candidat în Belgia. Mesaj din inima Europei: Nimeni nu pleacă de bine din România
WhatsApp
Luminița Petrișor a făcut un pas foarte îndrăzneț: ea candidează la alegerile locale din Bruxelles în localitatea Molenbeek Saint Jean, o comunitate cu foarte mulți români. Într-un interviu acordat pentru stiridiaspora.ro, Luminița povestește despre cum sunt văzuți românii în Belgia, dar a transmis de asemenea un mesaj emoționat tinerilor și românilor care au rămas în țară. 

Lumința Petrișor este stabilită de 12 ani în Belgia. Este originară din Timișoara și în acest moment ocupă funcțiile de vicepreședinte a Federației Romanilor de Pretutindeni și președintele Asociatiei Femeilor Românce din Belgia. Ea va candida pe listele partidului Mișcarea Reformatoare pentru un post de consilier local. 

R: Cum sunt priviți românii în străinătate? 

Nu este nicăieri pădure fără uscături și consider că pentru a avea o imagine pătată sau nu, nu trebuie neapărat să fii peste hotare. Activez în comunitatea românească din Belgia și pot spune că aici românii sunt bine primiți și apreciați de autorități . Suntem un popor greu încercat dar suntem muncitori, cinstiți și onești.Ca peste tot mai sunt și excepții. Eu cred că face parte din educație. Schimbarea intodeauna vine de la noi, de la individ. Aici, în Belgia românii nu au o imagine proastă.Suntem bine văzuți, respectați și ajutați să ne integrăm.

R: Ce părere aveți despre faptul că tinerii continuă să plece din România? 

Îmi pare foarte rău că tinerii trebuie să ia drumul străinătății ca să-și facă un rost în viață. Știu că nimeni nu pleacă de bine, la fel am plecat și noi acum 12 ani și nu a fost deloc ușor cu trei copii. Este dureros că România nu mi-a oferit oportunitățile care le am în Belgia. Mi-ar fi plăcut să-mi cresc copiii acasă. Știți cum este o pădure defișată? Așa este o țară fără oameni. Pentru mine omul sfințește locul. Vedeți dumneavoastră, când sufletul părăsește corpul, omul moare. Așa și cu țara noastră, va muri încet, încet pe toate planurile, cultural, economic, social și așa mai departe.

R: Ce le transmiteți românilor rămași în țară? 

Celor rămăși în țară pot doar atât să le spun: Să nu-și piardă încrederea și speranța într-o viață mai bună. Știu că o spun dintr-o latură în care eu nu trăiesc și este greu. Dar mai știu că împreună și cu credință în Dumnezeu se poate! 

R: Dar celor din Belgia, din comunitatea dumneavoastră? 

Dacă voi obține postul de consilier și nu numai, pană la urmă chiar dacă nu-l voi obține, voi continua ceea ce fac deja de câțiva ani: Să fiu în permanentă legătură cu românii și probleme lor, dar de această dată voi avea un plus pentru că voi avea acces mai ușor la informațiile corecte cu privire la legislația și drepturile românilor de pe teritoriul Belgiei.Pentru mine nu există cuvântul "încerc".Pentru mine a te afla într un punct cheie înseamnă"trebuie". Îmi place să mă simt folositoare și nu mă văd trăind altfel indiferent de poziția pe care o voi avea.

Aș vrea că românii mei să înțeleagă că pentru a ne aștepta la o schimbare trebuie mai întâi să ne implicăm în viața politică locală. Sper să înțeleagă importanța acestui lucru cât mai mulți români pe care îi aștept să mi se alăture în acțiunile pe care împreună le vom desfășura !

Știm cu toții că doar împreună vom reuși, știm că avem nevoie unii de alții și vreau ca fiecare din dumneavoastră să creadă că doar împreună suntem mai puternici ! Haideți să fim noi, românii uniți din Molenbeek Saint Jean, cei care vor schimba imaginea românilor din diaspora!
Schimbarea începe de la noi !

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Povestea Mea Vezi toate articolele
pixel