Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lonely Planet a publicat topul celor mai bune destinații inedite pentru 2024
WhatsApp
Lonely Planet, probabil cel mai cunoscut ghid de călătorii din lume, a publicat topul celor mai bune destinații în care să călătorești în 2024. Pe primul loc în topul țărilor se află Mongolia, despre care cei de la Lonely Planet scriu că merită vizitată "pentru spațiile larg deschise, activitățile de aventură, gastronomie și cultură distincte". Pe poziția secundă în topul Lonely Planet se află India, urmată de Maroc, Chile, Benin, Mexic, Uzbekistan, Pakistan, Croația și St. Lucia (Caraibe). Topul include 50 de țări, însă România nu a fost inclusă.

5 țări care merită vizitate în 2024

 

1. Mongolia

Mongolia nu pare a fi prima destinație la care să te gândești când îți dorești o vacanță, dar cei de la Lonely Planet o recomandă pentru 2024 tocmai pentru că este diferită față de orice altceva ai văzut până în prezent. Este situată în Asia Centrală, iar din România cel mai ușor poți călători în Mongolia cu escală la Istanbul.

Viața rurală din Mongolia este de luat în calcul, în special pentru experiențe în satele îndepărtate din Mongolia. Aici poți vizita Parcul Național Gorkhi-Terelj, deșertul Gobi, dar poți face și drumeții montane.

Youtube video image
 

2. India

O destinație care a stârnit tot timpul discuții contradictorii. India fie îți va plăcea foarte mult, fie nu ți se va părea impresionantă. Are însă o istorie deosebită, astfel că merită vizitată măcar o dată în viață. Principalul obiectiv turistic din India este Taj Mahal. Acest templu dedicat iubirii se află în Agra și a fost construit între 1631 și 1653.

Peste 6,5 milioane de oameni îl vizitează anual și este atât de cunoscut încât a apărut și în câteva filme, ca Mars Attacks! (1996), Slumdog Millionaire (2008) și The Fall (2006). Imagine fabulosului templu a fost inclusă și în jocul Around The World creat de producătorul de sloturi online Endorphina. Slotul reunește câteva dintre obiectivele turistice de top din lume, precum Piramidele din Giza, Marele Zid Chinezesc și Colosseumul din Roma.

3. Maroc

O țară cosmopolită, potrivită de vizitat indiferent de perioada anului. De la piețele de condimente din Marrakech până la clădirile cu arhitectură superbă din Casablanca, în Maroc chiar ai ce face. Cartierul Fes el Bali din orașul Fes este o altă atracție turistică majoră și face parte din patrimoniul UNESCO. Dunele de nisip Erg Chebbi sunt spectaculoase, în timp ce zona Oudaias Kasbah din orașul Rabat este cu adevărat pitorească.

4. Chile

Chile impresionează prin relieful pe care îl are, iar un obiectiv turistic de neratat este Parcul Național Lauca. Este situat în partea de nord a țării, în Munții Anzi, iar lacul Chungara nu trebuie ratat. Peisaje superbe vei găsi și în Parcul Național Torres del Paine, aflat în sudul extrem al regiunii Patagonia. Cele trei "turnuri ale pâinii" sunt cu adevărat spectaculoase. Cel mai înalt dintre ele ajunge la o altitudine de 2.884 de metri.

Chile este și o țară în care poți vedea pinguini, iar cel mai bun loc în care să faci acest lucru este insula Magdalena. Acest loc se află în sudul țării și aici poți vedea, în funcție de perioada anului, peste 120 de mii de pinguini Magellan. Pinguinii vin aici în fiecare an în lunile septembrie și octombrie pentru a se împerechea, iar până la sfârșitul lunii martie se întorc pe mare.

 

5. Benin

Această țară se află în vestul Africii și are o istorie bogată, o cultură vibrantă, multe peisaje impresionante și un loc ideal din care să cumperi mirodenii și obiecte artizanale. De asemenea, Benin are și plaje decente de care te poți bucura.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Turism Vezi toate articolele
pixel