Publicitate
Mihaela Duta S., o femeie de 46 de ani, din Botoșani, se poate considera împlinită, independentă, fericită, realizată, atât pe plan personal, cât și profesional. Numai că soarta are propriile planuri și așa, într-un moment de răscruce al vieții ei, a divorțat de soțul său, alături de care plecase să își reclădească o viață în Italia.
O astfel de problemă ar fi doborât poate multe femei, dar nu și pe Mihaela. Aceasta a continuat să muncească, să lupte pentru ea, pentru copii, pentru independența sa.
Apoi l-a cunoscut pe actualul ei soț. El lucra de ani buni în Anglia și i-a propus să meargă alături de el. Așa că Mihaela a luat viața de la capăt în Marea Britanie.
„Am venit aici pentru a-mi reface viața. Am lucrat timp de doi ani pe aeroport și încet, încet am făcut din pasiunea mea o afacere. Am început să fac torturi și prăjituri, dar între timp mergeam și la serviciu. Când am văzut că am din ce în ce mai multe comenzi am renunțat la serviciu”, spune botoșăneanca.
Aceasta și-a transformat pasiunea într-o mică afacere. Lucrează singură de cele mai multe ori, dar din când în când o mai ajută fetele sale. Din mâinile ei ies adevărate opere de artă, care încântă nu doar papilele gustative, ci și ochii clienților.
„Desigur, intenționez și visez la o afacere mai mare, însă așteptăm ca această blestemată pandemie să ia sfârșit. Deocamdată nu mă gândesc să mă reîntorc în țară în viitorul apropiat deoarece fiul meu cel mic ( 12 ani) trebuie să termine școala aici. Am ales să vin în această țarp nu doar pentru că mi-am urmat dragostea, dar și pentru a le crea un viitor mai bun copiilor și pentru ca fiul meu să poată urma o școală în Regatul Unit”, spune femeia.
Mihaelei i s-a dus vestea în Londra în ce privește torturile și prăjiturile sale, iar românii de acolo, și nu numai, nu mai contenesc cu comenzile. Uneori, botoșăneanca face și cozonaci moldovenești, pentru care clienții optează mai ales de sărbători.
Continuarea, pe Botosaniews.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News