Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accesul turiștilor în Veneția se va face doar cu bilet. Primarul orașului spune că va testa sistemul din 2024
WhatsApp
Veneţia va testa un sistem de bilete pentru turişti începând din 2024 pentru a reglementa fluxul uriaş de persoane care vizitează celebrul oraş italian, a anunţat marţi primarul local, Luigi Brugnaro, citat de DPA. 
Veneția, vizitată de mii de turiști. UNESCO anunță pagube ireversibile, iar  consecințele sunt iminente. Sursa foto: freepik.com

Potrivit lui Luigi Brugnaro, consiliul executiv din Primăria oraşului a dat undă verde, marţi, pentru acest sistem de testare, care are scopul de a descuraja prezenţa călătorilor de o zi la orele de vârf.

Edilul italian a spus că 30 de date calendaristice vor fi alese pentru a testa noul sistem, care va începe să fie implementat în primăvara anului 2024. El va viza cel mai probabil weekendurile prelungite din primăvară şi câteva weekenduri din timpul verii. Preţul biletelor va fi fixat iniţial la 5 euro.

"Regularizarea fluxurilor turistice la anumite intervale orare este necesară, dar asta nu înseamnă închiderea oraşului. Veneţia va rămâne deschisă pentru toată lumea", a declarat primarul Brugnaro într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, potrivit sursei citate de Agerpres.

Înaintea pandemiei de coronavirus, oraşul italian primea peste 100.000 de vizitatori pe zi. Autorităţile locale îi au în vizor pe turiştii de o zi, întrucât mulţi dintre ei nu contribuie aproape deloc la economia locală.

Experți UNESCO recomandă ca Veneția și laguna să intre pe lista siturilor de patrimoniu în pericol 

 

Luna trecută, experţi de la UNESCO au recomandat ca Veneţia şi laguna sa să fie înscrise pe lista siturilor de patrimoniu în pericol, invocând numeroase ameninţări, inclusiv turismul de masă. Un comitet din cadrul UNESCO va analiza acea recomandare în timpul unei reuniuni programate în luna septembrie. În urmă cu doi ani, acel comitet a respins o recomandare similară a experţilor.

Locuitorii din regiunea Veneto, oamenii care lucrează, studiază sau s-au născut în Veneţia şi oricine deţine o rezervare la un hotel din oraşul italian vor fi exceptaţi de la obligativitatea de a cumpăra un bilet. Copiii sub 14 ani se vor număra, de asemenea, printre persoanele exceptate de la această obligativitate.

Planul, aflat de multă vreme în discuţie, va trebui să fie însă autorizat de consiliul municipal, care se va întruni pe 12 septembrie.

"Sistemul de rezervare nu este un instrument pentru a face bani", a spus Simone Venturini, membru al consiliului pentru turism din Veneţia, ci mai degrabă "o garanţie pentru a asigura o mai bună calitate a vieţii pentru rezidenţi" şi o vizită mult mai memorabilă pentru turiştii care rămân peste noapte în oraş.

"După un proces îndelungat şi dificil, a sosit timpul pentru o acţiune concretă. Nimeni nu ne-a arătat calea de urmat, noi mergem pe acest drum cu credinţa că managamentul turistic este o prioritate pentru viitorul oraşului nostru", a adăugat Simone Venturini.

Veneţia şi laguna sa au fost înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO în anul 1987. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Turism Vezi toate articolele
pixel