Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Topul celor mai bune restaurante din lume
WhatsApp
Ziua Mondială a Alimentației, ActionAid: „În Italia, aproape 5 milioane de persoane nu își permit să mănânce o masă completă” / Sursa foto: https://www.freepik.com/, @djvstock

În Las Vegas, Statele Unite, într-o ceremonie fastuoasă, a avut loc premierea celor mai bune restaurante din lume pentru 2024, conform Ghidul Michelin.

Top 100 cele mai bune restaurante din lume se bazează pe voturile din World's 50 Best Restaurants Academy, formată din 1.080 de experți internaționali în industria restaurantelor, inclusiv scriitori și bucătari, din 27 de regiuni din întreaga lume, anunță cnn.com.

Restaurantele pot câștiga premiul principal o singură dată, după care devin parte dintr-un program separat numit „Best of the Best”.

Podiumul, anul acesta, este acaparat de Spania, campion absolut fiind renumitul restaurant Disfrutar din Barcelona, condus de bucătarii Oriol Castro, Eduard Xatruch și Mateu Casanas, cu o istorie comună. Ei s-au întâlnit la legendarul El Bulli, unde au doborât record după record, ocupând locul întâi de cinci ori, în 2002, 2006, 2007, 2008 și 2009 și locul 2 în 2010 în topul celor mai bune restaurante din lume.

Pe locul al doilea se află Asador Etxebarri din Atxondo – Bilbao, aflat sub conducerea bucătarului Víctor Arguinzoniz, care a deschis restaurantul la 30 de ani și recunoaște că nu a urmat niciodată vreun curs de gătit.

Pe locul al treilea se află restaurantul Table din Paris, condus de chef Bruno Verjus.

Pe locul al patrulea se află un alt restaurant din spaniol, Diverxo din Madrid. Maido, restaurant de pe locul cinci se află în Lima, Peru. Atomix, care poate fi vizitat în New York, s-a clasat pe locul șase, urcând două poziții față de anul trecut. Quintonil din Mexico City, s-a clasat pe locul șapte, urmat de Alchemist din Copehaga, Danemarca, Gaggan Anand din Bangkok, Thailanda pe locul nouă și pe poziția a zecea Don Julio din Buenos Aires, Argentina.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Monden Vezi toate articolele
pixel