Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Povestea AMANTEI din guvernul României
WhatsApp
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, recunoaște că în instituțiile statului sunt angajate amante și nepoate, de aceea nu s-ar putea obține plus valoare. De la această declarație, jurnalista Oana Stănciulescu face o trecere în revistă a categoriilor enumerate de demnitarul statului român.

În trecut, amantele demnitarilor români s-ar fi mulțumit cu o poșetă Vuitton, acum vor funcții în ministere și locuri bine plătite în consiliile de administrație.

În trecut, fiicele și fii demnitarilor voiau să li se plătească diplome în afară, ca mai apoi să li se facă un ONG, și să primească o limuzină. Acum vor funcții în instituțiile statului, de unde și majorările de lefuri din sistemul bugetar. Nicio fiică de demnitar nu ar fi acceptat o leafă de 1000 de lei.

În trecut, nepoatele demnitarilor voiau un post de asistentă într-o instituție a statului, acum vor cel puțin consilier.

În trecut, pilele erau dosite prin instituții să nu fie reperate, acum stau în primul rând. 

În trecut, demnitarii prinși cu ocaua mică măcar făceau o rocadă de ochii lumii - ia-o tu pe a mică și da-mi-o mie pe a ta. Acum, Buzatu sau Daea vin și te și înjură dacă apuci să-i întrebi de ce-și angajeză odraslele.

Și uite așa, PSD-ALDE au reușit să-și plătească amantele, copiii, rudele, soțiile din banii noștri, nu ai lor. E rândul nostru să spunem ce vrem.

Răzvan Cuc: Cu pile, amante, nepoate, nepotisme nu poţi să generezi plus valoare

"Se impune o restructurare masivă în toate companiile din minister. Filtrul îl va face managementul. Dacă nu sunt în stare să facă filtrul, atunci o să încercăm prin Adunarea Generală a Acţionarilor....Managerii, în general, vor să aibă rezultate. Cu pile, amante, nepoate, nepotisme nu poţi să generezi plus valoare şi o valoare adăugată", a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la Realitatea TV, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Editorial Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel