”Nu știu dacă vă mai amintiți de mine: prostul care a căzut...”, le-a spus Cătă juraților, neputând să ignore momentul din sezonul 2 în care s-a împiedicat și a căzut la ieșirea din scenă. În numărul său de stand-up, Cătă a povestit despre joburile pe care a fost nevoit să le accepte pentru a face rost de bani, iar amintirile sale au provocat hohote de râs la ”iUmor”.
Și Mihai Bendeac a avut numai cuvinte de laudă, în timp ce Delia i-a mărturisit că a apreciat sinceritatea poveștii lor. ”Nu a părut un număr de spectacol pe care abia aștepți să îl termini, a fost implicat emoțional”, a spus Delia, astfel că Dum a primit toate voturile juraților, dar și cele mai multe voturi ale telespectatorilor în aplicația ”iUmor”.
Ani întregi pentru pregătirea unui spectacol
Cătă mărturisește că pentru materialul necesar unei ore de spectacol lucrează chiar și un an sau doi, însă calitatea acestuia nu e singurul garant al succesului. ”Cea mai mare temere înainte de a intra pe scenaa fost ca nu voi avea energia potrivită pentru numărul meu de stand-up, dar am reușit să o găsesc. În ceea ce privește finala, deocamdată nu cred că ar trebui să câștig, pot spune asta abia dupa ce îmi dau numărul în finală, depinde cum iese, dacă o să iasă bine, atunci am să cred că trebuie să câștig. Un spectacol se contureaza în timp, în general mă inspir din întâmplări reale, la care mai adaug niște “condimente” ca să șlefuiesc gluma. O oră de material bun de stand-up, durează cam 1-2 ani, ca să prindă un contur frumos”, spune Cătă Dum.
Deși telespectatorii au decis că acesta merită să facă parte dintre finaliștii celui de-al cincilea sezon, acesta a găsit tocmai în familie un critic. ”Fratele meu, comediant, m-a criticat un pic pentru faptul că am avut emoții prea mari pe scenă, iar mama a spus că mă primește înapoi acasă și că nu trebuie să mai pun bani la rate”, povestește finalistul ”iUmor”.
Sistemul de vot
Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al cincilea sezon. Duminică, 20 mai, telespectatorii vor putea revedea cele mai tari momente marca ”iUmor”, iar duminică, 27 mai, de la ora 20.00, în marea finală, românii vor afla cine este câștigătorul din acest sezon! Irinel și Diana, Andrei Gîrjob, Sevi și Francesca, Bogdan Zloteanu, Isabela Iacupovici, Renata Cilan, Mihaela Buhuș, Dan Cîrstea, Andrei Cojocaru, Cătă Dum și Dan Țuțu sunt cei care se luptă de această tată pentru marele premiu. Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câștigătorii celor 11 ediții își va prezenta numărul pregătit.
Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați. În seara difuzării marii finale, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin SMS la 1313 (numai în reţelele mobile VODAFONE, ORANGE, TELEKOM) marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News