Interviul a fost programat să fie difuzat cu ocazia Zilei de Comemorare a Holocaustului din România. În acest context, diplomatul a abordat mai multe subiecte cu privire la israelienii originari din România.
„În ciuda holocaustului din România, care bineînțeles că este foarte bine cunoscut de evreii din Israel, chiar dacă sunt din prima generație (care nu mai prea există), a doua sau a treia. În ciuda faptului că evreii din România au fost vânduți statului Israel de către regimul comunist, vreau să vă spun că evreii din Israel adoră România. Este ceva absolut impresionant și înduioșător să vezi cât de atașați sunt de locurile natale, dacă nu ale lor, ale bunicilor sau ale părinților, să vezi cât de mult iubesc ospitalitatea românească și România. Indiferent dacă discutăm despre motocicliști sau oameni care se duc să joace la ruletă sau care se duc să facă cumpărături sau pur și simplu se duc să se odihnească și să mănânce într-un restaurant. Există foarte multe lucruri similare între cele două culturi, cea israeliană și cea română. Sunt culturi mediteraneene, vorbărie multă, mult simț al umorului și o lucire în ochi, poate că sunt eu subiectiv, dar n-o găsesc întotdeauna în alte părți.” a povestit ES Radu Ioanid, exclusiv pentru DC Media Group.
„Este foarte ciudată istoria acestei emigrații evreiești în Israel. Pe de-o parte, evreii români au fost foarte, foarte slabi în a se manifesta politic. Poate din cauza diversității lor culturale despre care deja am vorbit, din țara de unde proveneau, respectiv din România. Însă, pe de altă parte, au fost în general oameni foarte bine educați, oameni care s-au integrat rapid în Israel și care au dat, fie că discutăm despre sectorul financiar, sectorul medical, științific, niște oameni de vârf, de un nivel absolut remarcabil.” a completat ambasadorul Ioanid.
Urmărește interviul integral:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News