Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni in perioada iulie - noiembrie 2023.
https://dprp.gov.ro/web/
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Dezbateri împreună cu scriitori italieni. Valeriu Barbu: „Entuziasmul participanților mi-a dat curaj”/ VIDEO
WhatsApp
Scriitorul și jurnalistul Valeriu Barbu, fondatorul Cenaclului de la Roma, a vorbit în emisiunea Bogățiile României din Diaspora, despre începuturile acestui fenomen literar și despre ceea ce și-a propus.

„La dezbaterile pe care le-am organizat împreună cu scriitorii italieni, italienii au fost impresionați de seriozitatea cu care am tratat temele respective. Am vorbit, la primele dezbateri, despre actualitatea în literatură, încotro merge literatura, nevoia de esențializare. Acum lumea nu mai are răbdare să citească o carte gen Solenoid, pentru că este foarte voluminoasă și atunci se pune întrebarea până unde o să esențializăm? Se ajunge la romanul SMS și la poezia de o silabă? Restrângem, restrângem, dar care este limita? La ce putem renunța? Și, din dezbaterea asta a reieșit că nu se poate renunța la nici un gen literar, nu se poate umbla la canoanele genului. Dacă este roman trebuie să aibă structură de roman, dacă este nuvelă să aibă structură de nuvelă, dacă este poezie în formă fixă să respecte canoanele poeziei în forme fixe, dacă este vers liber, vers alb și acela trebuie să aibă o anumită muzicalitate, anumite reguli. Și atunci, s-a ajuns la concluzia, în urma dezbaterii, că nu te poți abate, și să experimentezi doar de dragul de a experimenta.” a povestit scriitorul

Copiii vor lua foarte în serios Cenaclul

 

„Revenind la începuturile Cenaclului, trebuie spus că entuziasmul de atunci, a celor mai serioși dintre participanți, mi-a dat curaj și m-a făcut să-mi spun: uite că se poate merge mai departe, se poate face un lucru serios, de-asta le-am și propus atunci să lăsăm ceva la copiii români care vor rămâne aici, pentru că într-adevăr am viziunea și credința că ei o să respecte mult mai tare Cenaclul, întâlnirile literare și moștenirea pe care o lăsăm. O să ia foarte în serios acest lucru.”  speră Valeriu Barbu.

Video:

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Articole Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel