Lanțuri întregi de aprovizionare ar putea fi afectate. Potrivit Uniunii Transportatorilor, după scumpirea gazelor, șoferii se confruntă cu lipsa unui fluid, fară de care motoarele diesel nu pot funcționa.
„O să fie o situație dramatică. Pentru că aceste camioane nu se pot mișca fară acest AdBlue”, susține Radu Dinescu, secretarul UNTTR.
De când s-au scumpit gazele, fluidul fără de care camioanele noi pe motorină nu pot funcționa, numit AdBlue, a devenit o marfă rară și scumpă, conform Știrile PRO TV. Iar criza a început să îi afecteze nu doar pe transportatorii din vestul Europei, ci și pe ai noștri.
„Câteva fabrici din Europa și-au oprit producția: și de fertilizatori, și de AdBlue. Din păcate, camioanele produse după 2005 nu pot funcționa fară acest AdBlue. Practic sunt în imposibilitatea de a funcționa”, mai spune Dinescu, potrivit sursei citate.
„Sunt trei săptămâni și mai bine de când această lipsă de produs există pe piața din România. Primele consecințe au fost pentru noi că importatori limitarea încărcărilor și imposibilitatea de a livra toate solicitările celor din piață”, a precizat Andrei Defta, importator de AdBlue.
Câțiva transportatori au reușit să își facă stocuri. Alții au primit cantități limitate. Toți spun, însă, că rezervele se vor termina relativ repede. Câtă vreme un rezervor de AdBlue de până la 60 de litri se consumă în mai puțin de două săptămâni.
Potrivit statisticilor oficiale, producătorii români de AdBlue asigură în jur de 30 la sută din nevoia pieței naționale. Producția românească, însă, se bazează în mare măsură pe materii prime - în special uree - din import. Care de acum, susțin specialiștii, este și ea mai scumpă. Ori puterea de a suplini o eventuală criză europeană cu fabricile de la noi este infimă.
Uniunea Națională a Transportatorilor susține că din cele 175.000 de camioane înmatriculate în România, cele mai multe funcționează pe bază de AdBlue, iar criza fluidului i-ar putea forța pe șoferi să tragă pe dreapta. Milioanele de tone de mărfuri, inclusiv alimentare, ar putea ajunge astfel cu întârziere în magazine sau chiar deloc.
Transportatorii cer Guvernului, dar și Comisiei Europene, să intervină de urgență pentru a evita o criză de proporții. Ei propun că prețul gazelor folosite de producătorii de AdBlue să fie subvenționat, fie din bulegtul uniunii, fie din bugetele naționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News