Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mesajul neașteptat pe care l-a primit un român care locuiește în Germania de la vecinul lui. „O să renunțăm”
WhatsApp
Un român care locuiește în Germania a postat recent pe TikTok un mesaj surprinzător pe care l-a primit de la vecinul său, un german care i-a adresat o cerere destul de neobișnuită. 
Foto: TikTok

Acesta i-a scris o scrisoare prin care îi cerea să renunțe la utilizarea balsamului de rufe și a mărgelelor parfumate, din cauza mirosului intens care pătrunde în apartamentul său.

Mesajul, redactat într-un limbaj politicos și diplomatic, începe printr-o prezentare de scuze pentru cererea mai puțin obișnuită:

„Bună ziua doamnă Pascalin, bună ziua domnule Baghin, (sper că v-am scris corect numele)”. 

Am o mare cerere pentru tine și nu vreau să te jignesc. Din ce am mirosit, folosești balsam de rufe și margele parfumate pentru rufe. Mirosul este atât de intens încât pătrunde în apartamentul nostru când deschidem ușa apartamentului.

Problema pe care o avem și cu asta nu este doar mirosul intens care se revarsă la parter, ci și că mirosul rufelor tale trece în al nostru dacă ne uscăm rufele la subsol în același timp.”, a explicat vecinul.

 

Dezavantajele folosirii balsamului de rufe 

 

Vecinul a adăugat și câteva informații folositoare negative despre balsamul de rufe.

„În afară de asta, utilizarea balsamurilor de rufe nu este tocmai ecologică. Constă în principal din deșeuri de carne și grăsimi din industria sacrificării animalelor. Personal, mi se pare destul de dezgustător.

Am inclus câteva articole pentru tine, inclusiv din revista Stern, de la radiodifuzorul RTL și de la centrul de consiliere pentru consumatori NRW. Sper că traducerile sunt oarecum de înțeles.

Dacă sunt prea de neînțeles, vă rugăm să le arătați verișoarei dumneavoastră, doamna Limbășan. De asemenea, am inclus totul în germană. Potrivit acestor informații, doamna Mucano a încetat să mai folosească balsam.”, mai scrie el.

 

„Vă rog să nu mă înțelegeți greșit”

 

Vecinul nu a dorit să creeze disensiuni, așa că a adăugat: „Vă rog să nu mă înțelegeți greșit. Cu siguranță nu vreau să vă spun cum să vă spălați rufele. Aceasta este doar O cerere.

Cu toate acestea, dacă decideți să continuați să utilizați balsam de rufe și margele parfumate, ar trebui să stabilim un program pentru cine își poate spăla și usca rufele la subsol și când.

Acest lucru ar fi puțin incomod, dar nu ar trebui să fie o problemă.

Am ales acest traseu pentru că cred că o traducere orală ar fi fost prea complicată și consumatoare de timp.

Salutări,
Rainer Rien”, a scris germanul în limba română pe o foaie A4 tradusă pe Google. 

 

Românul a fost impresionat de mesajul extrem de politicos

 

Românul a răspuns la această cerere într-un mod pozitiv, apreciind tactul vecinului său. „Țin să precizez că am apreciat modul în care a abordat situația și pentru asta o să renunțăm la balsam”, a scris acesta pe TikTok, adăugând că va respecta dorința vecinului și va încerca să găsească soluții pentru a evita disconfortul.

Postarea a adunat mii de aprecieri și comentarii din partea altor utilizatori, care s-au amuzat de situație și au admirat abordarea calmă și civilizată a vecinului german. Mulți au susținut că ar fi greu să reziste unui astfel de miros intens și au încurajat dialogul deschis între vecini pentru a rezolva conflictele mici care pot apărea în viața de zi cu zi.

 

------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din Germania, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link: 

-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel