Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un oraș din Italia îi taxează pe îndrăgostiți. Costă 12 euro să vizitezi unul dintre cel mai romantice locuri din lume
WhatsApp
Celebrul loc al îndrăgostiților din întreaga lume, curtea Casei Julietei din Verona, nu mai poate fi vizitată gratuit. De la sfârșitul săptămânii trecute, accesul costă 12 euro, măsură valabilă cel puțin până pe 6 ianuarie 2026.
"Taxa îndrăgostiților" e contestată de turiști și ghizi

Un oraș italian a devenit subiectul unei controverse internaționale după ce a introdus ceea ce localnicii au numit „taxa îndrăgostiților”. Accesul în curtea Casei Julietei din Verona costă, până la 6 ianuarie, 12 euro, iar măsura a generat aglomerație, nemulțumiri și presiuni asupra autorităților, care analizează deja retragerea sau modificarea taxei. În timp ce fluxul de turiști continuă să crească, zona centrală a orașului este suprasolicitată, comercianții reclamă haosul, iar ghizii turistici spun că nu mai fac față numărului uriaș de vizitatori care vin să atingă simbolica statuie a Julietei.

Taxa, aplicată brusc, a fost introdusă în timpul weekendului prelungit de sărbătoarea „Imaculatei Concepții”, când mii de turiști au ajuns la adresa Via Cappello 23, fără să știe că intrarea gratuită în curte fusese suspendată. Potrivit publicației Repubblica, prețul biletului include vizitarea balconului și a muzeului, cu tururi limitate la 15 minute și la maximum 45 de persoane simultan. Noile reguli au generat cozi care s-au întins în piețele din centrul orașului și au alimentat frustrările vizitatorilor.

Introducerea taxei a blocat centrul istoric

 

Ghidul turistic Leonardo Calabretta a criticat dur modul în care a fost implementată măsura. El a declarat că mulți turiști asiatici își planifică vizita la Casa Julietei cu luni înainte, iar schimbarea regulilor „cu două zile înainte”, printr-un simplu afiș stradal și fără informarea celor care nu mai pot achiziționa bilete online, este „de neiertat”. Situația a dus la blocarea centrului istoric și la adunarea unei mulțimi iritate în fața intrării, păzită de agenți de securitate.

Autoritățile locale discută astăzi, în cadrul unei ședințe la Palazzo Barbieri, viitorul taxei. Printre soluțiile analizate se numără deschiderea unui acces secundar prin Teatro Nuovo, redeschiderea curții și introducerea unui tarif simbolic, între 2 și 3 euro, pentru vizitatorii care doresc doar să ajungă la statuia Julietei. Măsura ar putea reduce presiunea turistică și ar diminua tensiunile create în ultimele zile, relatează libertatea.ro.

Casa Julietei, construcție medievală din secolul al XIII-lea, este unul dintre cele mai vizitate obiective din Italia, datorită legendei lui Shakespeare și eforturilor deliberate ale elitei locale din secolul al XIX-lea de a transforma clădirea într-o atracție romantică. Cumpărată de primărie în 1905, casa a fost restaurată, i s-a adăugat balconul gotic, iar în 1972 a fost instalată statuia de bronz a Julietei, devenită punct central al unor tradiții turistice precum atingerea piciorului pentru noroc sau trimiterea miilor de scrisori de dragoste.

Istoria locului consemnează și episoade neobișnuite. În 2010, patru turiști români au vandalizat placa memorială, scriind pe ea „Ioana + Ciprian” și „Iri + Andreea”. Unul dintre aceștia a fost prins și amendat cu 10.000 de euro, iar ceilalți au reușit să plece înainte de sosirea poliției. Incidentul a readus în discuție vulnerabilitatea obiectivului în fața valului neîntrerupt de vizitatori și necesitatea protejării patrimoniului cultural al orașului.

Conținut recomandat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel