Reza Pahlavi i s-a adresat preşedintelui american Donald Trump, și i-a cerut să intervină de urgenţă în Republica Islamică, pe fondul protestelor tot mai ample împotriva regimului de la Teheran, potrivit AFP.
Mesajul a fost transmis pe reţelele sociale, într-un moment în care autorităţile iraniene încearcă să limiteze răspândirea informaţiilor despre manifestaţii şi să ţină sub control mişcarea de contestare.
"Domnule preşedinte, acesta este un apel urgent şi imediat care cere atenţia dvs, susţinerea şi acţiunea dvs", a postat Reza Pahlavi pe reţelele sociale.
"Sper că sunteţi gata să interveniţi pentru a ajuta poporul iranian".
Stabilit în apropiere de Washington, Reza Pahlavi nu a detaliat forma concretă a intervenţiei pe care o aşteaptă din partea liderului de la Casa Albă. El şi-a motivat însă solicitarea prin măsurile luate de regimul iranian în ultimele zile, inclusiv restricţionarea accesului la internet şi reprimarea dură a manifestaţiilor de stradă.
"Am făcut apel la oameni să iasă pe străzi pentru a se bate pentru libertatea lor şi a depăşi cu numărul lor forţele de securitate. Este ceea ce au făcut noaptea trecută", a mai precizat el.
"Ameninţările dvs împotriva acestui regim criminal i-au ţinut pe ucigaşii regimului la distanţă. Dar timpul presează. Oamenii vor fi din nou în stradă într-o oră. Vă cer ajutorul", a pledat el pe lângă Donald Trump.
Cu o zi înainte, preşedintele american a reiterat avertismentele la adresa Iranului, ameninţând că va „lovi foarte puternic” dacă autorităţile de la Teheran vor reacţiona prin uciderea manifestanţilor.
Protestele din Iran durează de peste două săptămâni şi au pornit iniţial de la nemulţumiri legate de creşterea costului vieţii. Între timp, mişcarea de contestare s-a extins şi capătă tot mai mult un caracter politic, reprezentând una dintre cele mai serioase provocări pentru Republica Islamică instaurată în 1979, mai notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News