Tunelul Brentenberg de pe autostrada Tauern, una dintre cele mai importante rute de tranzit din Austria, va rămâne închis pentru o perioadă îndelungată. Autoritățile austriece vorbesc despre pagube majore, iar ambuteiajele s-au format si pe rutele alternative.
Accidentul s-a produs vineri, cu puțin înainte de ora 18:00, atunci când un român în vârstă de 41 de ani a intrat cu camionul său cu semiremorcă în portalul din dreapta al tunelului Brentenberg, din cauze care, deocamdată, nu au fost stabilite. Impactul a fost extrem de puternic: camionul a fost proiectat pe banda stângă, s-a oprit în interiorul tunelului și a luat foc aproape instantaneu. În scurt timp, vehiculul a fost cuprins complet de flăcări, iar mai multe echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul.
Deși rănit, șoferul român a reușit să iasă singur din cabină, însă a rămas blocat în tunel din cauza fumului dens. Salvarea sa a fost una contra cronometru. Pompierii, echipați cu aparate cu oxigen au reușit să îl evacueze printr-un tunel lateral de legătură, din cealaltă galerie a tunelului. Ulterior, bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Universitar din Salzburg pentru îngrijiri medicale.
Potrivit Asfinag, compania care administrează autostrăzile din Austria, incendiul a provocat distrugeri semnificative, mai ales în primii 100 de metri ai tunelului. Au fost afectate grav cablurile de iluminat, sistemele radio, instalațiile de alarmă de incendiu, echipamentele tehnice de siguranță, dar și carosabilul. Căldura extremă a dus inclusiv la exfolierea masivă a betonului, ceea ce ridică serioase probleme de siguranță.
„O primă inspecție a arătat daune majore. În prezent, realizăm o evaluare detaliată împreună cu experți”, a declarat purtătorul de cuvânt al Asfinag, Alexander Holzedl, pentru agenția APA, citată de ziarul Krone. În paralel, autoritățile analizează soluții temporare pentru gestionarea traficului, inclusiv posibilitatea redirecționării circulației pe o singură bandă, în sens invers, prin cea de-a doua galerie a tunelului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News