Mai multe persoane au protestat spontan, marţi, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău, după ce un tânăr de 25 de ani, internat cu o fractură închisă de femur, a decedat la secţia de ortopedie a unităţii medicale.
Pacientul ar fi urmat să fie operat luni, 5 ianuarie, însă, potrivit personalului medical, starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc.
Cauzele morţii vor fi stabilite în urma necropsiei programate miercuri, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău a fost sesizat în acest caz. Pentru transparenţă, un expert criminalist din cadrul IPJ Buzău va fi prezent la procedură, a anunţat managerul SJU Buzău, Sorin Pătraşcu.
"Am solicitat, în mod expres, ca la necropsie, pentru transparenţă, să fie prezent şi un expert criminalist din cadrul IPJ-ului. Ne-a fost acceptată această solicitare, astfel încât tot ceea ce înseamnă partea aceasta de transparenţă în ceea ce s-a întâmplat, ca şi act medical, sau nu s-a întâmplat, să fie adus la cunoştinţa familiei prin raportul necropsiei", a explicat managerul.
El a adăugat că la autopsie poate lua parte şi un expert din partea aparţinătorilor, decizia urmând să fie luată de familie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, bărbatul care a murit fusese implicat într-un accident rutier pe 2 ianuarie și a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) cu o fractură închisă de femur. După evaluare, pacientul a fost internat pe secţia de ortopedie pentru o intervenţie chirurgicală.
"În cursul zilei de 5 ianuarie 2026, pacientul trebuia să fie supus unei intervenţii chirurgicale, însă starea de sănătate s-a deteriorat brusc, motiv pentru care pacientul a fost transferat în secţia de terapie intensivă, unde, din păcate, a survenit decesul. În prezent se aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a se stabili cauzele exacte ale decesului", a declarat purtătoarea de cuvânt a spitalului.
Ea a mai precizat că astfel de cazuri "s-au tratat şi se tratează" în cadrul spitalului și că o fractură închisă de femur nu reprezintă "o urgenţă medicală imediată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News