Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cipru, țară cu un milion de locuitori, preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene
WhatsApp
Cipru preia joi preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care se roteşte la fiecare şase luni între cele 27 de state membre ale blocului european, informează dpa. 
Foto: Freepik

Urmând preşedinţiei Danemarcei, până la sfârşitul lunii iunie reprezentanţii ciprioţi vor conduce reuniuni ministeriale şi vor media în disputele dintre statele membre UE.

Este de aşteptat ca principalele teme ale UE în prima jumătate a anului 2026 să fie reformele privind stimularea competitivităţii, continuarea sprijinului pentru Ucraina şi paşi suplimentari pentru combaterea migraţiei nereglementate.

Convenirea următorului buget pe termen lung al Uniunii este de aşteptat să reprezinte o provocare, printre alte proiecte legislative în desfăşurare.

Noile propuneri ale Comisiei Europene de a nu urmări eliminarea completă a motorului cu combustie internă până în 2035 urmează, de asemenea, să fie discutate în cadrul preşedinţiei cipriote a Consiliului UE.

Cipru, care a adoptat motto-ul "O Uniune autonomă. Deschisă către lume" în perioada în care va asigura preşedinţia Consiliului UE, are o populaţie de aproximativ un milion de locuitori.

Naţiunea de pe această insulă din Marea Mediterană este împărţită în două, ciprioţii greci conducând în partea de sud, în timp ce ciprioţii turci conduc în partea de nord. Republica Turcă a Ciprului de Nord este recunoscută doar de către Turcia. 

Conținut recomandat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel