Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vladimir Putin îi numește pe liderii UE "purceluşi europeni" și spune că doresc colapsul Rusiei 
WhatsApp
Preşedintele rus Vladimir Putin a estimat miercuri că aliaţii europeni ai Ucrainei, pe care i-a numit "purceluşii europeni", au concepţii revanşarde şi ei doresc colapsul Rusiei pentru a o prădui de resurse, relatează agenţia EFE. 

"Ei au crezut că vor distruge şi destructura Rusia în puţin timp. Iar purceluşii europeni s-au alăturat imediat acţiunii administraţiei americane anterioare (a preşedintelui Joe Biden n.red), cu speranţa de a profita de pe urma colapsului ţării noastre, de a recupera ceea ce au pierdut în perioade istorice anterioare şi de a-şi lua revanşa", a spus liderul de la Kremlin în timpul unei reuniuni a comandamentului armatei ruse.

În opinia sa, în pofida relaţiilor proaste din prezent între Rusia şi Europa, dialogul va fi restabilit în cele din urmă, deşi s-a arătat sceptic că acest lucru s-ar putea întâmpla în lipsa unei schimbări a actualelor elite politice europene aflate la putere.

Cereri inacceptabile pentru Rusia

 

"Administraţia americană (a lui Donald Trump n.red) îşi arată această disponibilitate (de dialog n.red). Noi discutăm cu ei. Sper că la fel se va întâmpla şi în Europa (...) În orice caz, va fi inevitabil pe măsură ce devenim mai puternici. Dacă nu va fi cu politicienii actuali, atunci va fi după o schimbare a elitelor politice europene", crede Putin.

La ora actuală cetăţenii europeni sunt îndoctrinaţi cu frica unui război cu Rusia, iar această "isterie" este creată de liderii europeni, a remarcat preşedintele rus. "Am spus-o de mai multe ori: este o minciună, o prostie, o prostie absolută ideea unei ameninţări a Rusiei la adresa ţărilor europene. Dar este cultivată în mod deliberat", a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin le-a reproşat anterior susţinătorilor europeni ai Ucrainei că formulează dinadins cereri inacceptabile pentru Rusia astfel încât să o poată acuza pe aceasta că nu vrea să încheie pacea, cereri precum trimiterea de trupe europene în Ucraina, plata unor "reparaţii" de război de către Rusia sau respingerea oricăror concesii teritoriale din partea Ucrainei, plus actualele încercări ale UE de a finanţa din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor un împrumut pentru Ucraina

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel