Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Descoperire surpriză făcută de polițiștii din Roma după ce un român i-a alertat că iubita sa e închisă într-un portbagaj
WhatsApp
Un român a cerut ajutor poliției, pe o stradă din Roma, spunând că iubita sa este închisă într-un portbagaj de mașină. Ce au descoperit agenții a fost cu totul altceva.
Foto ilustrativ (Sursa: Freepik)

O intervenție care a început de la un presupus apel disperat s-a transformat într-un caz penal cu acuzații grave, în Roma. Un bărbat a atras atenția poliției susținând că partenera sa este închisă în portbagajul unei mașini, însă verificările au scos la iveală o realitate total diferită.

De la strigăt de ajutor la descoperire neașteptată

Incidentul s-a petrecut dimineața, în cartierul Tor Tre Teste, pe via Prenestina. Bărbatul era agitat și a oprit un echipaj al poliției ce patrula în zonă. El le-a azis agenților că prietena sa ar fi fost încuiată în portbagajul unei mașini parcate în apropiere. Din cauza comportamentului său, precum și a gravității declarațiilor, polițiștii au hotărât să verifice cazul, scrie romatoday.it.

După ce au ajuns la mașina indicată, agenții de poliție nu au găsit niciun om în portbagaj. Dar controlul a dus la descoperirea a nouă doze dedroguri crack și cocaină, cu o greutate totală de aproape 5 grame, dar și a unei sume de bani în numerar, despre care anchetatorii suspectează că provine din activități de trafic de droguri.

Droguri, comportament agresiv față de polițiști și plăcuțe de înmatriculare furate

Cazul s-a agravat rapid după ce suspectul a devenit agresiv față de polițiști, atât la fața locului, dar și apoi la sediul poliției. După perchezițiile autoturismului, polițiștii au mai găsit două plăcuțe de înmatriculare și documente auto, dovedite a fi furate.

Bărbatul este cetățean român și a fost arestat sub acuzațiile de deținere de droguri în scopul traficului, tăinuire și comportament de rezistență, agresiv, față de un funcționar public. Ancheta continuă pentru a se hotărî  toate circumstanțele situației și posibile legături cu alte activități infracționale.

Situația a atras atenția prin felul în care un presupus apel de urgență s-a transformat într-o intervenție cu final complet neașteptat, arătând încă o dată importanța verificărilor în detaliu în astfel de situații, notează sursa citată.

Vezi și - Primarul Romei: Fontana di Trevi se va vizita doar contra cost

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel