Departamentul de Securitate Internă (DHS), care supraveghează poliţiştii implicaţi, a scris pe X că cele două persoane se aflau într-o maşină şi au încercat "să îi lovească pe poliţişti", care au ripostat - o relatare oficială similară cu cea furnizată la Minneapolis.
"Două persoane au fost spitalizate în urma unui atac armat care a implicat agenţi federali", a explicat poliţia oraşului într-un comunicat.
Biroul local al FBI a anunţat scurt că anchetează acţiunile agenţilor poliţiei frontierelor (CBP), într-un mesaj pe X, înainte de a şterge postarea câteva minute mai târziu.
Potrivit autorităţilor federale, agenţii poliţiei de frontieră încercau să-l prindă pe pasagerul maşinii, "un venezuelean fără acte având legături cu aripa de prostituţie a bandei transnaţionale Tren de Aragua şi implicat recent în focuri de armă la Portland".
Persoana la volan, acuzată că a încercat să-i calce pe poliţişti, are, de asemenea, legături cu această bandă, potrivit DHS.
Starea victimelor, un bărbat şi o femeie, rămâne "necunoscută", potrivit poliţiei din Portland.
Acest ultim incident armat implicând agenţi federali au avut loc după moartea unei femei de 37 de ani la Minneapolis, cu o zi înainte, ucisă de un agent al poliţiei imigraţiei (ICE).
Moartea ei a scos mii de oameni în stradă şi a stârnit o dezbatere aprinsă cu privire la instrucţiunile date de administraţia Trump forţelor de poliţie însărcinate să lupte împotriva imigraţiei.
Vicepreşedintele american JD Vance a apărat vehement teza legitimei apărări în drama de la Minneapolis, asigurând că agentul implicat a acţionat pentru a-şi proteja propria viaţă şi pe cea a colegilor săi, în timp ce victima încerca să-i calce cu maşina.
Dar această versiune este puternic contestată de opoziţia democrată locală, care se bazează pe mai multe înregistrări video arătând-o pe femeie la volanul unei maşini şi pe poliţist stând lângă vehicul.
"La nici o zi după violenţe oribile comise de agenţi federali în Minnesota, comunitatea noastră de aici, din Portland, se confruntă acum cu un alt incident profund tulburător", a deplâns primarul oraşului, Keith Wilson, într-un comunicat.
"Nu putem sta degeaba în timp ce protecţiile constituţionale se erodează şi vărsarea de sânge se intensifică", a adăugat el. "Portland nu este un Ťteren de antrenamentť pentru agenţii militarizaţi, iar Ťforţa totalăť cu care ne ameninţă administraţia are consecinţe fatale", potrivit textului.
Primarul democrat a cerut ICE să "înceteze toate operaţiunile din Portland până când se poate efectua o anchetă amănunţită".
De asemenea, el i-a îndemnat pe locuitori să rămână "calmi", în acest oraş care a cunoscut manifestaţii violente în timpul primului mandat al preşedintelui Donald Trump.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News