Într-un mesaj pe Twitter, Bill Gates a anunțat transferul în această lună a 20 de miliarde de dolari către fundația Bill and Melinda Gates Foundation, pentru a-i permite acesteia să își crească cheltuielile, în acțiunile pe care le derulează, de la 5 la 9 miliarde de dolari pe an, începând cu 2025.
„Uitându-mă în viitor, plănuiesc să îmi direcționez toată averea către fundație. Voi coborî în topul celor mai bogați oameni de pe planetă și într-un final nu voi mai face parte din acesta”, a precizat Bill Gates.
Miliardarul i-a mulțumit cu această ocazie și investitorului Warren Buffet pentru contribuția financiară pe care a avut-o de-a lungul timpului la dezvoltarea fundației, precizând că „datorită generozității sale incredibile, fundația a putut să aibă planuri atât de ambițioase”.
Warren Buffett, alături de Bill Gates și fosta lui soție, au pornit în 2010 o inițiativă numită „The Giving Pledge” prin care filantropii se angajează să își direcționeze o mare parte din avere către cauze caritabile, fie pe parcursul vieții, fie prin testamentele care rămân în urma lor.
Al patrulea cel mai bogat om din lume a mai spus că are „obligația” de a-și returna resursele către societate. „Am obligația de a-mi returna resursele către societe în moduri care au cel mai mare impact pentru reducerea suferinței și îmbunătățirea vieților”, a mai spus Bill Gates, potrivit Digi24, manifestându-și în același timp speranța că și alte persoane cu averi impresionante și privilegii vor intensifica acest efort și îi vor urma exemplul.
Conform clasamentului realizat de publicația financiară Forbes, Bill Gates are în prezent o avere estimată la 118 de miliarde de dolari.
Fundația Gates lucrează în mai multe țări pentru a eradica boli precum malaria, pentru a îmbunătăți educația și pentru a combate salubritatea deficitară.
În 2020 era considerată a doua cea mai mare fundație caritabilă din lume, deținând 49,8 miliarde de dolari în active și fiind susținută de alți filantropi precum investitorul Warren Buffett.
Prin donația sa anuală, fundația este cel mai mare donator privat al Organizației Mondiale a Sănătății și al doilea după SUA. Preocupările cu privire la acest lucru au devenit mai accentuate după ce fostul președinte Donald Trump a amenințat că va retrage finanțarea SUA.
Gates a deținut titlul Forbes de cea mai bogată persoană din lume între 1995 și 2010 și din nou din 2013 până în 2017.
Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, l-a doborât de pe primul loc în 2017, înainte ca directorul executiv al Tesla și SpaceX, Elon Musk, să ajungă cel mai bogat om din lume în 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News