Sursele apropiate ale familiei susțin că, ieri, fostul președinte și-a pierdut auzul, apoi a ajuns la spital, unde s-a constatat că trebuie trimis într-un spital din Franța. Traian Băsescu a suferit un accident vascular cerebral și va fi operat la Paris.
În decursul ultimelor zile, fostul președinte a prezentat o stare de rău, iar aseară, acesta au apărut complicații. Mai exact, plămânii şi inima nu îi mai funcționeau în parametri normali,așa că medicii din România au decis transferarea lui urgentă la o clinică privată din Paris. Aici va fi operat și ținut sub supraveghere în speranța că starea de sănătate s eva îmbunătăți.
Președintele are o relație foarte strânsă cu cele două fete, iar vestea a fost un adevărat șoc pentru ele. Ioana Băsescu, fiica cea mare, a postat acum câteva ore o fotografie în care își îmbrățișează iubitul tată.
Deși familia lui Traian Băsescu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la starea de sănătate a fostului preşedinte, poza este una cu un puternic mesaj. Fotografia este alb negru, iar cei doi se aflau la nunta Ioanei. Familia nu își pierde speranța, însă poate semnifica o ultimă îmbrățișare tată-fiică..
Vezi această postare pe Instagram
Traian Băsescu a mai fost operat în Franța la spitalul Charles de Gaulle din Paris, unde medicii l-au supus unei operații de transplant de aortă.
„Eu am făcut o operație în care m-a operat un chirurg foarte tânăr care a ajuns profesor șef de secție. Mi-a înlocuit aorta. O operație pe care nu o putea face nimeni. Nu era român, dar nici francez. Acest profesor, deși foarte tânăr nu a fost cenzurat de sistemul de profesori care este la noi și care nu lasă niciun tânăr să se ridice”, a declarat Traian Băsescu.
Se presupune că fostul preşedinte a început să se simtă rău încă de miercuri, când Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut decizia instanței de fond și a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. În urma deciziei Instanţei, fostul preşedinte pierde toate beneficiile pe are le are un fost şef de stat din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News