Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SMURD…pentru politicieni!
WhatsApp
Aşa cum în 1989 ne-am adunat să-l susţinem pe László Tőkés…şi-aşa s-a pornit Revoluţia, dacă nu găsim un ungur ne putem aduna în jurul unui palestinian, Raed Arafat.

Un editorial scris de Ioana Diaconu, Agenția de presă Aşii Români Germania

Iată că românii nu sunt nici proşti, nici dezbinaţi, nici indiferenţi. Aşa cum în 1989 ne-am adunat să-l susţinem pe László Tőkés…şi-aşa s-a pornit Revoluţia, dacă nu găsim un ungur…ne putem aduna în jurul unui palestinian, Raed Arafat. Important e că nu ne mai putem aduna în jurul vreunui alt român, aşa cum făceam pe vremea lui Decebal sau a lui Ştefan cel Mare. Există şi explicaţii: Raed Arafat este…românul care şi-a dat demisia de onoare, care n-a furat, care a construit ceva. Problema e că nu au rămas prea mulţi dintre ai noştri care se mai pot lăuda cu aşa ceva! Băsescu…s-a zguduit din rădăcini, cu Guvern cu tot…nu datorită faptului că Legea Sănătăţii era proastă, în totalitatea ei sau nu era necesară, ci pentru că a fost apărată de un profesionist, pentru că afecta buzunarul fiecăruia, pentru că tuturor celor consideraţi incompetenţi li s-a împotrivit un om, un singur om, considerat simbol naţional…tocmai pentru că a creat ceva, cu mâinile goale şi curate…şi nu era politician. Sigur că Raed Arafat nu a venit cu sondele de-acasă sau cu bani în buzunar de la maică-sa…ca să facă SMURD-ul! Sigur că SMURD-ul e al poporului şi s-a făcut din banii românilor, dar ideea îi aparţine, a fost aplicabilă, a dat rezultate. N-am înţeles vreodată de ce trebuie să stricăm ceva ce merge? Poate tocmai…pentru că merge, nu?

Urăsc conceptul devenit românesc “Capul plecat sabia nu-l taie”. Nu-i al nostru, e străin. De unde l-om fi luat, că doar pe turci i-am învins, ruşii au plecat…? Raed şi-a prezentat demisia, scurt! Atât de scurt şi clar…că şi analiştii politici au declarat, la început, că nu trebuia să se întâmple aşa, că trebuia să fi rămas să lupte pentru ideea lui, că…Nu, ăsta era un act politicianist, în România întâmplându-se această inversare a valorilor, despre care mult v-am vorbit, oamenii apreciind rezistenţa, prezenţa, vechimea, puterea de a suporta, fidelitatea în timp…faţă de orice. Sigur că toate acestea nu sunt ceva rău, în sine, dar a fi credincios unui patron nedrept sau necinstit, de exemplu…nu e şi vreun motiv de cinste sau a vorbi despre vechimea în munca lipirii afişelor electorale…nu e un motiv cât să te îndreptăţească să ceri să fii numit în vreo funcţie, dacă, întâmplător, eşti şi incompetent! Dar astea sunt amănunte…în România!

Noi n-am definit, poate, niciodată corect PDL-ul, nu aşa cum a fost el conceput, ci aşa cum este, aşa cum a devenit. PDL-ul este…partidul oamenilor de afaceri din România. Oamenii de afaceri din România, majoritatea, sunt cei care au căpuşat statul, mai mult sau mai puţin, cât a putut fiecare. Puţini sunt cei care merită deci acest titlu de oameni de afaceri, de oameni care prin inventivitate şi muncă ar trebui numiţi aşa. Prin inversarea valorilor am reuşit să punem eticheta de oameni de afaceri…hoţilor. Hoţii…nu sunt doar în proprietatea PDL-ului însă, ci îi regăsim peste tot, în toate partidele, aşa cum sunt şi traseiştii politici, despre care niciodată nu am vorbit destul, aceşti oameni care se regăsesc pe listele portocalii, galbene, roşii…după cum bate vântul. Românii consideră că acest Guvern nu are prea mulţi specialişti, profesionişti, ci mai degrabă oportunişti, tocmai de aceea a fost de ajuns o scânteie. Cred că dacă preşedintele României avea un altfel de partid în spate… lucurile nu ar fi ajuns aici! În România se simte acut nevoia unei noi forţe politice. Opoziţia este la faza la care…cea mai mare putere de împotrivire este reprezentată de jurnaliştii de la postul Antena3! Aşa ceva este de neconceput într-o ţară normală. E nevoie de un sistem de urgenţă pentru clasa politică.

Raed Arafat a fost numit stângist pentru că a insistat ca SMURD să rămână doar la stat. O fi stângist, dar SMURD funcţionează. Să nu ne ascundem după degete, o reformă în sănătate ar fi fost mai mult decât necesară, stângişti sau dreptaci, orice am fi! Preşedintele s-a supărat, şi-a luat jucăriile şi a plecat, a retras Legea. Nu e niciun act de laşitate în acest gest, nici de înfrângere, e supărare! Supărare degeaba, pe propriul popor..care nu poate înţelege…ceea ce nu ştie.

Ceea ce nu ştim este faptul că întregul sistem al pensiilor din Europa…reprezintă o bombă cu ceas, sistemul sanitar de pretutindeni reprezintă o problemă. România este şi ea o parte a acestui dezastru, care afectează, deopotrivă, Germania şi Franţa. Sistemul sanitar este o problemă europeană, în general, o problemă românească, în special, sigur că totul se poate îndrepta doar prin investiţii din domeniul privat, nicidecum prin concurenţă la puţinii bani publici din buget, aşa cum înţelegem noi toate privatizările. Aceste lucruri trebuiau spuse vreodată clar, aşa cum mai trebuia spus şi pachetul minim, care ar fi urmat să fie inclus în pachetul-standard al statului pentru asigurările de sănătate. Că Legea noastră a fost inspirată din Germania şi Olanda nu ştiu cât este de realist, deşi cele două popoare nordice sunt considerate ca printre cele mai practice, în măsura în care salariile, pensiile, nivelul de trai şi speranţa de viaţă a românilor…n-au vreo legătură nici cu PIB-ul celor două ţări, nici cu sumele alocate de la buget, nici cu dotările din spitale, nici cu posibilităţile economice ale pacienţilor de a alege asigurările de sănătate. Ca peste tot, mai ales în vremuri de criză, cele mai lovite sunt clasele sărace…iar România, per total, are o populaţie săracă. N-o spun eu, ci este o analiză a Uniunii Europene, care consideră o persoană ca fiind săracă dacă are „un venit disponibil sub 60% din venitul disponibil mediu naţional”, ceea ce însemnaă că „resursele sale sunt atât de insuficiente, încât o împiedică să aibă un standard de viaţă considerat ca fiind acceptabil de societatea în care trăieşte”. Conform acestui criteriu, 8,7 milioane de români sunt săraci, având un venit lunar sub 100 de euro,

Romania plasându-se pe locul doi în Uniunea Europeană, în funcţie de procentajul persoanelor sărace – 41,4%. Pe primul loc, cu cel mai ridicat procentaj de saraci, se afla vecinii noştri bulgari, cu 41,6%. Urmează Letonia (38,1%), Lituania (33,4%) şi Ungaria (29,9%). Din „garda veche” a Europei, cei mai mulţi săraci se află în Grecia (27,7% din totalul populaţiei), Irlanda (25,7% în populaţie), Spania (25,5%), Portugalia (25,3%) şi Italia (24,5%)….exact statele care au cele mai mari probleme acum. Românii trebuiau familiarizaţi cu toate aceste teme, la elaborarea noii Legi fiind obligatoriu să se fi ţinut cont şi de aceste realităţi specifice. Deci întrebarea n-a fost niciodată Raed sau Traian, ar fi prea simplist, nu e un meci…ci: când şi cum reformăm sănătatea în România şi cine pune bazele unui SMURD… pentru clasa politică?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Editorial Vezi toate articolele
pixel