După condamnarea lui Liviu Dragnea, până luni președintele PSD, unii dintre colegii lui de partid au avut prestații publice halucinante.
Ilan Laufer, lider al organizaţiei PSD din SUA, spune răspicat că Liviu Dragnea este, nici mai mult, nici mai puțin, decât un deținut politic.
“Este un lucru foarte trist, faptul că în țara noastră, în anul 2019, la 30 de ani de la căderea comunismului, avem deținuți politici”, a scris fără să știe probabil ce Ilan Laufer.
Tot domnul socialist cu pricina susține, în delirul de pe Facebook, că peste 70% din programul de guvernare a fost realizat.
Tot de la arestare încoace, un alt politician marcant al PSD le spune votanților PNL și USR că după alegerile europarlamentare, trendul este să se violeze și să se dea în cap.
„Le spun tuturor care au votat” împotriva PSD, „dați în cap, violați pentru că de azi ăsta este trendul”, a mai spus deputatul „Mitralieră” Cătălin Rădulescu.
Tot socialistul cu pricina le cere salariile înapoi medicilor și profesorilor, iar fermierilor subvenția, ca și când banii au venit de la el sau mama lui de acasă, nu din taxele și imporzitelor tuturor românilor, care au încăput pe mâna lor. Un delir absolut, mai rar în politică, fie ea și dâmbovițeană.
„Eu îi rog pe medicii care au primit de 4 ori salariul să-l dea înapoi sau să plece din țară cum plecau până acum din cauza salariului, profesorii să meargă să muncească la fructe, că înseamnă că n-au fost mulțumiți de creșterile salariale, pensionarii la fel, să voteze USR. Fermierii să dea înapoi subvenția la USR pentru că oricum o să li se înapoi. Să vedem cum o să trăiască cu aceste partide”, a spus Cătălin Rădulescu.
Gașca lui Liviu Dragnea și-a pierdut mințile, după aresatrea marelui lider politic, de zici că spitalul de nebuni s-a mutat la PSD.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News