Cercetătorii au observat noua planetă după ce au identificat câteva mişcări mici în apropierea Proximei Centauri, mişcări cauzate de atracţia gravitaţională pe care o exercită astrul în timp ce se balansează în jurul stelei. Observaţiile efectuate cu Very Large Telescope (VLT) al Observatorului European de Sud sugerează că planeta finalizează o orbită completă a stelei la fiecare cinci zile şi se găseşte în zona Proximei Centauri unde apa rămâne în stare lichidă.
Descoperirea arată că noul nostru „vecin” este „plin de lucruri interesante”, fiind o bază de plecare pentru multe studii şi explorări viitoare, a spus João Faria, cercetător la Institutul de Astrofizică şi Ştiinţe Spaţiale din Portugalia şi autor principal al studiului.
Numită Proxima D, planeta este a treia – şi cea mai luminoasă – planetă care se poate observa în jurul Proximei Centauri, aflată la patru ani lumină distanţă de Sistemul Solar. Se alătură Proximei B, o planetă cu o masă comparabilă cu cea a Pământului, care finalizează o orbită la fiecare 11 zile, şi Proxima C, despre care se crede că înconjoară orbita în aproximativ cinci ani.
Primele indicii ale existenţei planetei au venit în 2020, când astronomii au analizat din nou Proxima Centauri pentru a confirma existenţa Proximei B. Măsurătorile de atunci au relevat un semnal slab în mişcarea stelei, însă abia după ce s-au făcut mai multe observaţii astronomii au putut confirma că acele semne distinctive erau cauzate de o planetă, nu de schimbările de stare ale stelei în sine.
„Aceasta este o planetă cu o masă foarte mică şi este a treia candidată în jurul celei mai apropiate stele de noi”, a spus Faria, citat de The Guardian.
„Descoperirea ne arată că aceste planete, similare cu Pământul, pot fi comune în galaxia noastră şi ne face să ne întrebăm despre condiţiile posibile de locuire în aceste sisteme de planete şi dacă este posibil ca viaţa să apară şi în alte locuri din univers”, a mai adăugat cercetătorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News