Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rețeta de gogoși. Gustul care-ţi aduce aminte de copilăria din România
WhatsApp
Gustul copilăriei, cu cele mai pufoase gogoşi. O reţetă simplă pentru a obţine un desert perfect, iubit de toţi membrii familiei şi care îţi va aduce aminte de bunătăţile gătite, cu drag, de bunicii şi părinţii noştri.
sursa foto: pixabay.com

Ingredientele necesare pentru gogoşi perfecte:

- 500 g / 1 kg făină, în funcţie de cât de multe gogoşi dorim să obţinem

- Drojdie (poate fi un plic de drojdie uscată sau un cub mic de 30 de g) 

- 2 -3  gălbenuşuri de ou

- 50 g de unt topit

- 10 - 40 g de zahăr (după preferinţă)

- 500 ml lapte călduţ (se poate pune mai puţin în funcţie de cantitatea de făină folosită)

- coajă rasă şi zeamă de lămâie sau esenţă după preferinţă

- 1 praf de sare

- ulei pentru prăjit

- zahăr pudră sau gem pentru servire

 

Mod de preparare:

Puneţi făina într-un bol încăpător. O parte din cantitate o salvaţi pentru a bate separat ouăle.

Frecaţi drojdia cu puţin zahăr şi lapte, cât să se lichefieze, îl lăsaţi câteva minute şi îl turnaţi în mijlocul bolului cu făină.

Între timp, bateţi ouăle cu o parte de făină şi adăugaţi treptat o parte din lapte, untul topit, aromele, zahărul. Laptele rămas îl păstrăm în cazul în care ne mai trebuie la formarea aluatului.

Se toarnă câte puţin din conţinutul lichid peste drojdie şi făină şi se frământă ingredientele până se obţine un aluat moale, ca la cozonac.

Se lasă bolul acoperit la temperatura camerei până îşi dublează mărimea.

Se întinde apoi aluatul pe un blat curat şi cu un pahar sau alte forme la alegere se formează gogoşile.

Se prăjesc în ulei încins şi se ornează cu zahăr pudră.

După preferinţă, se poate adăuga şi dulceaţă sau cremă de ciocolată.

Poftă bună!

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Inedit Vezi toate articolele
pixel