Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marian Vanghelie neagă că a bătut-o pe Oana Mizil: "I-a crescut tensiunea. Ne pregătim să mergem la mare"
WhatsApp
Marian Vanghelie susţine că nu a bătut-o pe concubina sa, Oana Mizil, deşi femeia a fost internată la spital, iar chiar medicii de la Spitalul Elias ar fi fost cei care au alertat poliţia.

Citeşte şi: Oana Mizil, decizie surprinzătoare: A renunţat la ordinul de protecţie împotriva lui Marian Vanghelie

Marian Vanghelie a declarat pentru reporterii Antena 3 că se pregăteau chiar să meargă la mare. Mai mult, susţine că lumea o va vedea pe iubita sa și se va convinge că nu are probleme de sănătate. iar salvarea a fost chemată nu pentru că a fost lovită, ci pentru că i-a crescut tensiunea în timpul unei discuţii aprinse, mai spune el.

"Într-o familie sunt multe probleme. Discutăm de ce ne-am certat. Este o situaţie intimă, personală. Dvs. o să o vedeţi, o să fim la mare zilele astea împreună. O să vedeţi că nu s-a întâmplat nimica. Nu ne batem, că nu suntem nebuni. Ne-am certat, nu am ce să mă ascund. E o situaţie puţin delicată. Fiind persoană publică, asta este viaţa. Dacă nu se întâmpla incidentul cu  tensiunea, nu mai venea nici salvarea şi nici poliţia",  a declarat Marian Vanghelie, la Antena 3.

Fostul deputat PSD Oana Mizil a fost transportată la spital în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce ar fi fost agresată de către concubinul ei, fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Potrivit surselor, Oana Mizil a părăsit spitalul, dar şi domiciliul conjugal, iar împotriva lui Vanghelie a fost emis un ordin de restricţie pe o perioadă de cinci zile.

Oana Mizil şi Marian Vanghelie formează un cuplu de mai multă vreme, cei doi având o fetiţă de 6 ani.Conform unui comunicat al IPJ Ilfov, în acest caz sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

Citeşte aici reacţia poliţiei: Oana Mizil, bătută crunt de Marian Vanghelie. Cere ordin de protecţie după ce a ajuns la spital

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Monden Vezi toate articolele
pixel