Un editorial de Andi Rădiu, jurnalist la Gazeta Românească din Italia
Cu toții am citit o mulțime de editoriale, articole, postări pe bloguri, pe facebook, etc. despre incapacicatea românilor din afara țării de a colabora, de a susține o idee comună. Au fost organizate forumuri și întâlniri ale diasporei atât în România, cât și în alte țări, în urma cărora nu s-a pus la punct mai nimic. Nu s-au luat decizii răsunătoare sau care să schimbe destinul milioanelor de români aflați ”pretutindeni”. E drept că participanții au fost cam aceiași, cu mici excepții, obișnuiți să se deplaseze pe banii organizatorilor, fără să spună nimic însă. Ba, moda era cam aceeași, adică să critice puțin guvernanții de la acea oră fără însă a cere sau propune ceva deosebit.
Această stare era cumva tolerabilă până acum câțiva ani, când diaspora era percepută ca fiind formată fie din ”dinozaurii” emigrați în perioada ceaușistă. Categoria celor care plecau la muncă nu era băgată în seamă pentru că majoritatea declarau că vor să se întoarcă în țară, își băgau toți banii fie în apartamente și case, fie în terenuri din România. De aici și lipsa experienței politicienilor din România față de nevoile diasporei. Guvernantul era obișnuit să asculte bânguielile celor doi-trei ”dinozauri” din State, Australia și Franța (neapărat Paris), să mai aloce câteva sute de mii de euro pentru ”păstrarea nealterată a culturii și obiceiurilor românești în afara țării” și …gata.
Iată însă că tot mai mulți au în gând să se stabilească în afara țării. Sute de mii de familii mixte (doar în Italia peste 100.000) care nu au de gând să se stabilească în România, sute de mii de familii care au făcut un credit ipotecar în țara unde au emigrat, și la fel de multe care au deja copii ajunși la vârsta majoratului, tineri care nu dau mare valoare țării natale a părinților lor iar de patriotism nici nu mai ai ce comenta. De-aici și aversiunea față de politică, de cele mai multe ori neputincioasă în identificarea adevăratelor nevoi ale românilor stabiliți în afara țării. Cum poți reacționa altfel în fața unei propuneri a unui partid din România, care organizează în Spania ”cursuri de limba română pentru adulți”, demonstrând practic că diaspora e identificată ca fiind formată din analfabeți. Pe de altă parte, reacția foarte pozitivă față de politică a fost în momentul în care s-a reușit să se facă ceva concret. La Catania a fost deschis un nou consulat, de mare nevoie pentru românii de acolo iar politicienii români prezenți la eveniment au fost primiți cu urale, cu aplauze la scenă deschisă. Și nu poate spune nimeni că au fost manipulați. Nu a mai ținut nimeni seamă de comentariile și emisiunile antibasesciene și antipedeliste de la televiziunile din țară sau de articolele de aceeași culoare din presă. Lumea a mulțumit celor care le-a făcut un mare serviciu.
Din punctul meu de vedere sunt foarte puțini politicieni români care cunosc cu adevărat problemele diasporei. Și mai puțini dintre cei care au făcut ceva. E de-ajuns să căutăm proiectele depuse în Parlament pentru românii din străinătate și ne lămurim imediat. Am intervievat destui politicieni care au afirmat că știu cu ce se mănâncă diaspora și nu-i pot cataloga ca fiind …gurmazi adevărați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News