„În urma celebrului interviu pe care l-am dat în urmă cu două săptămâni am primit acuzații și chiar amenințări dintre cele mai dure. Și m-am gândit foarte serios la ce am de făcut în perioada următoare. O s-o spun pe șleau. Da, am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte în cap și fără nicio experiență de viață, ca și când aș fi fost fumat sau cel puțin amețit de băutură.
Mulți dintre cei care mă cunosc chiar m-au întrebat dacă nu cumva am fost sub influența unor substanțe.
Nu, nu am fost, nu am această scuză. Eram poate doar puțin euforic, datorită atmosferei de festival, mai ales după atâta vreme de stat mai mult prin casă. Dar asta nu scuză nimic. Probabil, din dorința de a șoca și de a impresiona audiența, încă mai procesez tot ce se întâmplă, dintr-o tentativă total neinspirată de umor am reușit să fiu superficial și lipsit de empatie. Am jignit categorii întregi de oameni. Și am obținut, într-adevăr, un șoc. Dar acest șoc a fost în primul rând pentru mine și pentru familia mea, nu numai pentru public.
Vreau să îmi cer scuze public tuturor celor pe care i-am jignit, celor care, fără să-mi dau seama, într-o pauză de rațiune, i-am, și mai ales le-am, agresat prin limbaj, prin grobianism, și prin lipsă de politețe.
Așa cum ați aflat, am plătit și încă plătesc scump pentru acest episod care a făcut valuri pe internet.
Ceea ce am să fac este să îmi reconsider eu în perioada următoare prioritățile, să mă concentrez mai mult pe familie și pe lucrurile de care sunt pasionat și la care mă pricep – case sustenabile, energii regenerabile, tehnologie. N-am să dau curs invitațiilor sau ofertelor care speculează imaginea de „băiat rău”, bădăran și de misogin – consider că această imagine nu mă reprezintă, eu nu sunt și nu pot fi un astfel de personaj.
Vezi și: Medic celebru, mesaj pentru Buhnici: "Te-aș lua într-o secție de terapie intensivă să vezi acolo..."
Îi rog pe cei care și-au închipuit că pot reprezenta așa ceva să-și caute în altă parte exponenții. Într-un cuvânt, celor care se gândesc că voi profita de popularitatea pe care am căpătat-o în aceste zile pentru a-mi lărgi gama de preocupări, le spun că NU voi face asta”.
În perioada următoare o să-mi reconsider prioritățile, să mă concentrez mai mult pe familie și pe lucrurile de care sunt pasionat.
Am învățat foarte multe din această situație extremă", a spus Buhnici.
După ieșirea de atunci, la câteva zile după apariția scandalului, Buhnici a rămas fără unul dintre principalii săi sponsori - BCR, care s-a delimitat de afirmațiile sale.
"Am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze, suntem la festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!" a spus George Buhnici într-un interviu pentru Antena Stars.
Într-o reacție „la cald” după apariția scandalului, Buhnici nu și-a cerut scuze, ci a sugerat că ar fi vorba de o conspirație împotriva sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News