După ce CNCD a decis că trebuie să plătească o amendă consistentă de 20.000 de lei, George Buhnici nu a avut nicio reacție publică legată de acest subiect. A preferat în schimb să posteze un clip video despre cum toaletează un alun care stă în calea fundației casei pe care o construiește în această perioadă.
„S-a făcut în sfârșit liniște pe șantier. Muncitorii au fost trimiși acasă...au făcut ore suplimentare, pentru că firma cu care am contractat și-a asumat că o să ne dea gata fundația la timp și s-au ținut de cuvânt. Acesta este un mare lucru. Chiar și cu unele probleme legate de mici piese vom fi gata la timp.”
Vizionează videoclipul complet cu „AM TURNAT BETONUL, TĂIEM ALUNUL”, a scris George Buhnici, pe contul său de socializare. O reacție legată de amenda primită de la CNCD ar putea să vină însă în curând.
CNCD apreciază că „afirmaţiile făcute de George Daniel Buhnici la adresa femeilor, în cadrul emisiunii TV 'XNS', în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate umană”. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor şapte membri ai Colegiului director prezenţi.
Printre declaraţiile sancţionate s-au regăsit: „Şi-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut şi fete care nu arată foarte bine.Şi nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeţi pe la sală fetelor!" şi "Venim la mare ca să vedem piele, aş vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”.
La două săptămâni după scandalul declanșat,George Buhnici a avut o primă reacție, după valul de indignare stârnit cu declarațiile sale anterioare: "Am vorbit ca un mârlan. Am obținut, într-adevăr, un șoc“
La aproape două săptămâni de când a fost protagonistul unei întregi controverse în urma declarațiilor despre femei, George Buhnici a avut o primă reacție, pe care a făcut-o publică într-un videoclip pe canalul său de pe Youtube.
„În urma celebrului interviu pe care l-am dat în urmă cu două săptămâni am primit acuzații și chiar amenințări dintre cele mai dure. Și m-am gândit foarte serios la ce am de făcut în perioada următoare. O s-o spun pe șleau. Da, am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte în cap și fără nicio experiență de viață, ca și când aș fi fost fumat sau cel puțin amețit de băutură.
Mulți dintre cei care mă cunosc chiar m-au întrebat dacă nu cumva am fost sub influența unor substanțe.
Nu, nu am fost, nu am această scuză. Eram poate doar puțin euforic, datorită atmosferei de festival, mai ales după atâta vreme de stat mai mult prin casă. Dar asta nu scuză nimic. Probabil, din dorința de a șoca și de a impresiona audiența, încă mai procesez tot ce se întâmplă, dintr-o tentativă total neinspirată de umor am reușit să fiu superficial și lipsit de empatie. Am jignit categorii întregi de oameni. Și am obținut, într-adevăr, un șoc. Dar acest șoc a fost în primul rând pentru mine și pentru familia mea, nu numai pentru public.
Vreau să îmi cer scuze public tuturor celor pe care i-am jignit, celor care, fără să-mi dau seama, într-o pauză de rațiune, i-am, și mai ales le-am, agresat prin limbaj, prin grobianism, și prin lipsă de politețe.
Așa cum ați aflat, am plătit și încă plătesc scump pentru acest episod care a făcut valuri pe internet.
Ceea ce am să fac este să îmi reconsider eu în perioada următoare prioritățile, să mă concentrez mai mult pe familie și pe lucrurile de care sunt pasionat și la care mă pricep – case sustenabile, energii regenerabile, tehnologie. N-am să dau curs invitațiilor sau ofertelor care speculează imaginea de „băiat rău”, bădăran și de misogin – consider că această imagine nu mă reprezintă, eu nu sunt și nu pot fi un astfel de personaj”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News