Conform surselor Știrilor Pro TV, „Florin Salam a decedat”.
Betty Salam a DEZMINȚIT informația într-o postare pe rețelele de socializare: „Cel care a scris acel material de la Pro Tv, ești un nimic! Cum poți să scrii așa ceva să duci lumea în eroare și să-i bagi în panică? Te sfătuiesc să-ți dai demisia!”
Florin Salam a ajuns în stare gravă la spital miercuri noapte. Artistul a fost testat și confirmat pozitiv cu COVID-19. La spital, problemele respiratorii au continuat, iar medicii au decis să îl treacă pe oxigen. Florin Salam a avut Covid și în 2021 și a fost internat în spital și la acea vreme.
„Dragilor. Voi fi scurt și la obiect. Nu. Nu am murit. Iar din păcate această informație reprezintă o palmă dură asupra credibilității presei din România. Ne vom revedea curand la concerte. Va doresc sănătate tuturor Rușine Pro TV", a scris Florin Salam pe pagina de Facebook.
Avocatul lui Florin Salam, Mihai Drăgan, a spus la România TV, că artistul nu a murit.
„Este bine, se recuperează. Nu este în spital. Va reveni curând pe scenă”, a spus avocatul.
Pro TV a reacționat după ce a lansat informația că Florin Salam ar fi murit.
„Ne cerem scuze cititorilor pentru eroare. Reporterii Știrilor Pro TV au primit, pe surse, informația conform căreia Florin Salam a murit. Din păcare, stirileprotv.ro a eșuat în a verifica informația și din alte surse, fapt care a condus la o regretabilă greșeală”, au scris reprezentanții site-ului.
Reacția Pro TV după ce a lansat informația că Florin Salam a murit
Florin Salam a apărut LIVE într-un filmuleț după ce s-a lansat informația că ar fi murit.
„Vă salut, oameni buni, al vostru Florin Salam, cu respect. (...) Este foarte important! Știți foarte bine că de câteva zile am fost în situația pe care am avut-o, dar cei din presă formulează mult mult peste situația prezentă. Nu-mi găsesc cuvintele. (...) În urmă cu 3-4 zile am cântat într-un loc, de aia vreau să anunț și toți colegii să luați în serios problema asta cu Covid. Noi, câteodată, facem caterincă de situația asta și ferească Dumnezeu pe toată lumea, mai ales în meseria noastră care stăm numai între oameni.
Există persoane care stau cu adevărat cu grija mea și mă refer la copii mei și la familia mea. Să stea liniștiți, în două, trei zile, o să ajung acasă, trebuia și astăzi să ajung acasă, dar o să mai stau puțin ca să pot să ies în formă. Nu vă mai îngrijorați, sunt bine, doar că mi-a fost puțin rău, asta e situația, trecem peste. Ceea ce urlă pe la televizoare și în presă, nu se poate așa ceva! Nu-mi vine să cred! Oare v-ați fi bucurat să se întâmple așa ceva? Eu nu mai am cuvine. Îmi cer scuze la cei care au stat cu grijă pentru mine. Iar cei care ați făcut problema asta atât de gravă nu știu dacă ați câștigat ceva. Îmi anunț familia că sunt ok, într-o zi două sunt ok, merg la cântările mele și mergem mai departe”, a transmis Florin Salam.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News