În anii comunismului, pictorul Dorel Zaica, profesor de desen la Liceul „Nicolae Tonitza“, sădea o sămânță în inimile a zeci de copii, prin experimentele de la atelierul lui de creație, unde părinții îi duceau cu convingerea că fac un act subversiv.
Despre întrebări și copii este vorba și în 2018. Un alt fel de experiment Zaica, doar că, deși într-o Românie postcomunistă, copiii știu exact că lucrurile merg înspre dictatură. Întrebați de un judecător cine face legile în România, mai mulți elevi au răspuns la unison “penalii”. Informația o dă judecătorul Cristi Danileț pe pagina lui de facebook.
„Un judecător din sudul țării a primit astăzi vizita unor elevi la tribunal. La un moment dat el întreabă: „Știți cine fac legile pe care trebuie toți să le respectăm?”. Elevii au răspuns la unison: „Penalii!”. Șocat, judecătorul a început să explice că sunt oameni și oameni, că unii încalcă legea și alții nu, că nu e bine să generalizăm, dar că ar fi indicat ca atunci când votăm o persoană în organele statului să ne asigurăm că e cinstită.
Cu siguranță mulți dintre acești copii vor îngroșa, la un moment dat, rândurile diasporei, iar cei care vor rămâne îi vor căuta cu mare atenție pe penali când vor avea în față buletinele de vot.
Iată că sămânța sădită de profesorul de pictură Dorel Zaica pare să-și fi atins scopul – copiii elevilor de atunci știu exact în ce societate vor să trăiască. Iar aceasta nu are legătură cu penalii.
Trei întrebări din cartea „Experimentul Zaica“ puse în cei mai negri ani ai comunismului:
Ce este acela un testament?
Testament este când la capitalişti moare unul şi lasă averea la copii. La noi nu este testament pentru că nu are ce să lase omul. (11 ani)
Ce este partidul?
Partidul este casa lui Nicolae Ceauşescu. (Petrisor Ceauşescu, 7 ani)
Ce este un secret?
Secretul este atunci când nu trebuie să știe miliția. ( 6 ani)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News